Live

O femeie și-a părăsit soțul după ce a montat camere ca să filmeze ce face în casă, în lipsa ei

Data actualizării: Data publicării:
O femeie și-a părăsit soțul după ce a montat camere ca să filmeze ce face în casă FOTO: TikTok

O femeie și-a acuzat soțul, cu care este în proces de divorț, de „parenting neglijent”, pentru că acesta nu a făcut curat în casă în timp ce ea era la serviciu. Ea a montat camere ascunse în casă, ca să-i dovedească bărbatului că nu avea grijă de copii, nu curăța casa, ba chiar contribuia la dezastrul pe care îl găsea atunci când ea revenea de la serviciu.

Lynalice, care are numele de utilizator @5kids5catssomedogstoo pe TikTok, a distribuit un videoclip în urmă cu câteva luni, în timp ce făcea curat în casă. Clipul începe cu fotografii din dormitor, sufragerie și zona de luat masa, toate având haine, genți și jucării împrăștiate pe podea.

@5kids5catssomedogstoo #divorce #parentingfail #messyhouse #whenwomen #depressionanxiety #clean #satifying ♬ SUN GOES DOWN - Andreas Roehrig

În textul din videoclip, ea a explicat că lucrase 10 ore pe zi în ultima săptămână și a avut doar o zi liberă pentru că era bolnavă. A continuat clipul cu un munte de vase din chiuvetă și pe blatul din bucătărie, imagini însoțite de testul: „Aș vrea să mă prefac că nu sunt singura persoană care face curățenie, dar după cum puteți vedea...”

De asemenea, femeia s-a filmat făcând patul și curățând podeaua unui dormitor. „Aceste camere nu primesc prea multă atenție când nu sunt aici”, a continuat ea.

În timp ce copiii ei o ajutau, Lynalice a explicat că viitorul ei fost soț nu obișnuia să o ajute la curățenie.

Videoclipul a continuat cu Lynalice curățând masa, în timp ce spunea că soțul nu are grijă de copii. „În fiecare zi după ce am ajuns acasă de la serviciu, am fost întâmpinată cu un dezastru”.

Criticându-și soțul, ea a spus că acesta acordă mai multă atenție mașinilor sale, decât familiei. „Toată atenția lui a fost concentrată asupra celor patru mașini la care vrea să lucreze în permanență.”

În timp ce Lynalice și copiii făceau curățenie în bucătărie, ea a spus că soțul a contribuit la mizeria din casă. „Obsesia lui a atins un nivel maxim și a adus chiar și piese de mașină în casă și a lăsat ulei peste tot”, a scris ea.

Ea a spus că intenționează să părăsească locuința pe care o deține împreună cu viitorul ei fost soț, imediat ce își va permite să facă acest lucru.

Videoclipul a adunat peste 7 milioane de vizualizări, utilizatorii TikTok arătându-și sprijinul pentru Lynalice în comentarii.

Într-un alt clip postat în urmă cu câteva zile, Lynalice a spus că s-a mutat într-o casă nouă.

Studiile arată că femeile fac mai multe treburi casnice decât bărbații. Potrivit unui studiu publicat de British Medical Journal în august 2021, femeile din întreaga lume își asumă de trei ori mai multe treburi casnice decât bărbații

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reguli bizare în Coreea de Nord: Ce se întâmplă dacă doi soți vor să divorțeze

Experți din Franța: Copiilor sub 11 ani ar trebui să le fie interzis să aibă un telefon mobil, cei sub 13 ani fără acces la internet

Mamele minore care au minim 16 ani pot primi alocația pentru copil și pot decide pentru ele în relația cu statul - proiect adoptat

Zeci de mii de copii care au părinții la muncă în străinătate vor petrece Paștele fără ei

Partenerii noștri