Live

E oficial. Înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO a fost amânată

Data publicării:

Comitetul Patrimoniului Mondial a decis astăzi să amâne înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO. Decizia vine în urma unei solicitări făcute de Guvernul României, anunță un comunicat al Ministerului Culturii.

Potrivit deciziei adoptate în unanimitate, se impune amânarea dosarului ”datorită arbitrajului internațional în curs”, potrivit comunicatului.

„În cadrul dezbaterilor, după prezentarea motivelor pentru care Guvernul României solicită amânarea, reprezentanții mai multor state au considerat că cererea este întemeiată. Astfel, reprezentanta Spaniei a declarat că susține propunerea de amânare, dacă din perspectivă legală această decizie va avea cel mai bun rezultat pentru România în dosarul de arbitraj, în timp ce reprezentantul Indoneziei a declarat că, după analizarea documentelor, apreciază decizia României ca fiind justificată, și o consideră ”neobișnuită, dar admirabilă”. În același timp, reprezentantul Chinei a precizat că un caz similar, referitor la amânarea unei înscrieri, a fost supus dezbaterii de către Canada în cadrul celei de-a 40-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, care a avut loc în Turcia, și că solicitarea României nu este o premieră”, arată Ministerul Culturii.

Singurul stat care s-a opus, într-o primă fază, amânării a fost Ungaria.

În comunicat se precizează că este vorba despre o amânare și nu despre retragerea dosarului de la UNESCO. Motivul este dosarul aflat pe rol la Curtea de Arbitraj de la Washington - procesul cu Gabriel Resources, acționarul majoritar al Rosia Montană Gold Corporation.

Pe de altă parte, USR Critică demersul făcut de România.

„Este cel mai rușinos moment al României de când este membră UNESCO. Toate statele aveau de gând să voteze pentru includere, nimeni neavând nimic de obiectat în acest sens. Nimeni, în afară de România. Interesele unor corporații și ale unei clase politice vândute încă de acum 20 de ani au fost mai importante decât interesul național. Guvernul, prin această mișelie, a trădat interesele României”, a spus senatorul USR Vlad Alexandrescu, care a fost prezent la dezbaterile Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, citat de un comunicat de presă.

Subiectul Roşia Montantă a fost discutat săptămâna trecută și în CSAT, iar Consiliul a luat act de această informare, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvern.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

RMGC cere prelungirea concesiunii de la Roşia Montană cu încă 5 ani. Executată silit de România, Gabriel Resources a făcut rost de bani

Un drum național din Apuseni s-a surpat, din cauza ploilor din ultimele zile. Se circulă alternativ, pe un singur sens

Gabriel Resources și RMGC au deschis mai multe procese prin care contestă sechestrul pus de statul român pe acțiunile companiei

ANAF a pus sechestru pe acțiunile Gabriel Resources la Roșia Montană. Canadienii mai au doar 1,5 milioane de dolari în conturi

Partenerii noștri