Live

Lansările filmelor “Dune” și “The Batman” au fost amânate din cauza pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
Filmele "Dune" și ""Batman", produse de Warner Bros, vor fi lansate mai târziu față de datele anunțate inițial. Foto: colaj capturi video trailer

Studioul de filme Warner Bros a transmis, luni, că amână lansarea filmelor “Dune” și “The Batman”, un alt regres al industriei de divertisment, lovită de carantină și măsurile de distanțare socială din timpul pandemiei de COVID-19 care au închis sălile de cinema la nivel mondial, transmite Reuters.

“Dune”, un film SF regizat de canadianul Dennis Villeneuve, este programat să fie lansat în octombrie 2021, și nu în decembrie. Premiera filmului “The Batman”, care îl are în rol principal pe Robert Pattinson, a fost schimbată pentru primăvara anului 2022, față de programarea inițială din octombrie 2021.

Lansările de filme au fost întârziate chiar și după ce restricțiile au fost relaxate, oamenii fiind încă precauți față de intrarea în sălile de cinema. Multe săli au rămas închise.

Luni, al doilea cel mai mare lanț de cinematografe din lume, Cineworld, a decis să-și închidă temporar locațiile din Regatul Unit și SUA, în încercarea de a supraviețui unui colaps în industria cinematografică.

Agenția de rating Fitch a retrogradat imediat compania.

“Previziunile noastre de bază arată că nivelurile actuale de lichiditate ale companiei ar fi suficiente doar până în perioada noiembrie – decembrie 2020, fără a lua în considerare extinderea facilității de credit revolving”, a transmis Fitch, într-un comunicat.

Anterior, filmarea la “The Batman” a fost sistată timp de două săptămâni, după ce un membru al echipei de producție – despre care s-a relatat că ar fi Pattinson – a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus. Filmarea a fost reluată în Marea Britanie luna trecută iar Warner Bros nu a confirmat sau negat informațiile despre diagnosticul lui Pattinson.

Printre lansările de filme cu buget mare produse de Warner Bros care vor fi amânate se numără “Tenet” și “Wonder Woman 1984”.

Premiera noului film James Bond “No Time to Die”, produs de MGM și Universal Pictures, a fost de asemenea decalată până în aprilie 2021.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul repornește schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică și înființează Oficiul de Film şi Investiţii Culturale

STUDIU Am devenit mai morocănoși și mai puțin încrezători. Cum ne-a schimbat pandemia

Decizie fără precedent a Warner Bros. A anulat lansarea filmului „Batgirl”, deși era aproape terminat

Warner Bros confirmă că filmul „Dune” va avea o continuare. Când va fi lansată partea a doua

Partenerii noștri