Live

Un actor premiat la Festivalul de Film de la Berlin a murit în sărăcie

Data publicării:
Foto: Gulliver/GettyImages

Actorul rom bosniac Nazif Mujic, distins cu un Urs de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, a murit la vârsta de 48 de ani în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunțat fratele său, potrivit Agerpres.

Suljo Mujic a declarat că trupul mort al lui Nazif Mujic a fost descoperit duminică dimineaţă la casa sa din Svatovac, un sat din nordul Bosniei. „Am fost împreună ieri, era bine, iar în această dimineaţă am fost sunat să mi se spună că a murit”, a spus Suljo Mujic. Înmormântarea va avea loc probabil miercuri, a adăugat el.

Sănătatea actorului avusese de suferit în ultimul timp, a explicat fratele său. „Era foarte îngrijorat din cauza situaţiei sale materiale. În ianuarie, a încercat să găsească soluţii în Germania, dar s-a întors”, a povestit acesta.

În 2017, Nazif Mujic şi-a vândut Ursul de argint şefului unui bar local pentru suma de 4.000 de euro, deoarece nu mai putea să îşi hrănească familia. „Am vândut mai întâi o maşină veche, apoi câteva obiecte personale şi apoi a venit rândul Ursului”, declarase el.

Nazif Mujic fusese premiat la Berlin în 2013 pentru interpretarea propriului său rol în pelicula "An Episode in the Life of an Iron Picker", în regia lui Danis Tanovic.

La întoarcerea de la festival, actorul a fost întâmpinat ca un erou în satul său, însă foarte repede, el a căzut din nou în anonimat şi în sărăcie, iar cererea sa de azil în Germania a fost respinsă în 2014.

Deşi bolnav de diabet şi dependent de insulină, actorul a continuat să aibă grijă de familia sa (soţia, fiul şi cele două fiice) datorită colectării de fier vechi, care îi aducea aproximativ 3,5 euro pe zi.

În luna ianuarie 2017, Nazif Mujic a povestit că a cumpărat un bilet de autobuz pentru a se duce Festivalul de Film de la Berlin ce urma să aibă loc în februarie acelaşi an şi a spune povestea familiei sale de la primirea premiului.

Între 50.000 şi 75.000 de romi trăiesc în Bosnia, însă doar 5% au o slujbă oficială, potrivit ONG-ului Atlantska Inicijativa. În raportul său din 2016, Human Rights Watch denunţa discriminarea generealizată a acestei comunităţi în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, educaţia şi reprezentarea politică.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană recomandă deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Bosnia şi Herţegovina. Ce se întâmplă cu Rep. Moldova

Ursula von der Leyen: „Bosnia-Herţegovina trebuie să facă parte din UE, dar este nevoie de reforme”

Charles Michel: Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru extindere, ţările candidate ştiu ce au de făcut

Cursa contracronometru pentru salvarea „inimii albastre” a Europei

Partenerii noștri