Live

De acum, poţi ajunge în 20 minute pe Vârful Toaca din Ceahlău

Data publicării:

Unul dintre cele mai frumoase trasee montane din țară, cel către Vârful Toaca din Ceahlău, are, începând de acum, o cale mult mai ușoară de străbătut.

Scara către culmi a fost reabilitată și accesul turiștilor a devenit, astfel, mult mai ușor între Cabana Fântânele și Vârful Toaca.

Vechea scară din lemn, construită în anii '70, era impracticabilă de foarte mulți ani, iar turiștii erau nevoiţi să străbată traseul pe o potecă.

Peste 500 de trepte şi 60 de tronsoane a câte trei metri lungime. Atât au de parcurs acum turiştii care vor să ajungă pe vârful Toaca. Drumeții sunt extrem de încântați de această nouă posibilitate pe traseul montan, mai ales că foarte mulți ani s-a circulat pe o cărare neamenajată, ce asigura legătura între platoul superior al muntelui şi vârf.

Noile scări pot fi urcate în aproximativ 20 de minute.

Construirea scărilor a durat aproximativ un an şi jumătate, iar valoarea investiţiei depăşeşte 120 de mii de euro.

Ionel Arsene - preşedintelele Consiliului Judeţean Neamţ: „Această investiţie este a Consilului Judeţean Neamţ, cu o valoare de 600 şi ceva de mii de lei. Este o scară care va pune turismul de pe Muntele Ceahlău pe harta obiectivelor importante de vizitat din judeţul Neamţ şi cred că este un obiectiv destul de important pentru turismul din judeţul Neamţ.”

Potrivit autorităţilor locale, pe Vârful Toaca, situat la o altitudine 1904 metri, urcă anual, în medie, peste 1.000 de turişti.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Chinezii iubesc atât de mult Santorini, încât au investit o sumă uriașă ca să facă un loc identic

Prețurile la pensiuni și hoteluri pentru vacanța de 1 Mai și Paște au crescut cu 15%. Cât te costă să mergi la mare sau la munte

Robert de Niro deschide două hoteluri în Bulgaria. Unul va fi la 100 de kilometri de Vama Veche

5 destinații de vacanță neașteptate, recomandate de un bărbat care a călătorit în 107 țări

Partenerii noștri