Live

Gerul Bobotezei. Cât de frig va fi în weekend

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/ Getty Images

Zilele următoare vor aduce temperaturi tot mai mici în toate regiunile, iar în weekend se vor înmulţi şi ninsorile.

Joi, vremea se va răci simţitor în mare parte a ţării. Prin urmare, valorile termice vor pleca de la minus 4 grade în depresiunile intramontane şi se vor opri la 5 grade în Lunca Dunării. La început, va ninge în Transilvania şi la munte, iar seara în sud şi vest. Vântul va prinde putere în sud-est, dar şi pe creste unde va fi viscol.

Procesul răcire a vremii va continua până în prima jumătate a weekendului, aşa că maximele se vor situa sub 0 grade Celsius în aproape toată ţara. Şi nopţile vor deveni geroase în centrul şi în nordul teritoriului. Vineri, fulguieli vor fi doar pe suprafeţe foarte mici, dar sâmbătă va ninge în regiunile centrale, vestice, nordice şi în cele montane. Duminică, ninsori se vor semnala aproape peste tot, iar vânt alert va fi zona montană şi prin vest.

În Capitală, va fi înnorat şi se vor înregistra cel mult 4 grade Celsius la orele prânzului. Spre seară vor fi posibile fulguieli, iar vântul va avea intensificări. Ninsori şi maxime sub pragul îngheţului vor fi în Bucureşti abia în a doua jumătate a weekendului. Până atunci, soarele se va arăta trecător, iar valorile termice se vor opri la 1 grad Celsius. Noaptea, în special în cartierele de la periferie, vor fi până la minus 9 grade.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prognoza specială de 1 Mai pentru București. Va fi cald, dar meteorologii anunță ploi

Potop în Arabia Saudită. Școlile au fost închise, oamenii au fost avertizați că vor fi inundații. Imagini cu mașini luate de ape

Vremea de 1 Mai și de Paște. Va fi mai cald decât normalul perioadei și în mare parte a țării va ploua

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii mai

Partenerii noștri