Live

Cod galben de vânt puternic şi ploi în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania

Data actualizării: Data publicării:

Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic, ploi şi ninsori valabil de azi, de la ora 22, până miercuri, la aceeaşi oră. Avertizarea este valabilă pentru zonele montane din întreaga ţară. În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, vântul va avea intensificări de până la 60 km/h, anunţă specialiştii.

Potrivit avertizării meteo, în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55...60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65...70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

În această perioadă, la munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

Miercuri, între orele 12 şi 19, şase judeţe vor fi sub cod portocaliu de vânt puternic. În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.

Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A cheltuit 150.000 de euro pe operații estetice pentru a arăta ”ca o papușă”, dar a ajuns ”un extraterestru”! Ce a ieșit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. E vizat și litoralul

Plouă la mare, iar în Delta Dunării e vânt puternic. Meteorologii au emis Cod galben

Pericol de inundații în mai multe județe din țară. Au fost emise avertizări cod portocaliu și galben de viituri

HARTĂ. Ploile pun stăpânire pe aproape toată țara. ANM a emis și un cod galben de vreme rea la munte

Partenerii noștri