Live

Drum reabilitat, distrus de utilaje

Data publicării:

Furtuna care a lovit Bihorul în toamna anului trecut îşi face simţite şi acum efectele. La şase luni de atunci, drumul care duce spre barajul Leşu arată ca după război. Localnicii spun că de vină sunt utilajele care strâng arborii smulşi ori rupţi de vijelie. Asfaltul este plin de noroi, iar indicatoarele sunt îndoite. Toate acestea îi vor îndepărta pe turiştii care veneau în zonă, cred oamenii locului.

Utilajele care urcă spre zona unde adună copacii rupţi circulă pe un drum reabilitat înainte de furtuna din septembrie 2017. O fac spre nemulţumirea localnicilor, care spun că maşinile aduc noroi pe asfalt, rup indicatoarele şi lasă la marginea drumului trunchiuri trase din pădure.

"Puteau să facă o rampă de încărcare, nu chiar din drum să vină tot noroiul. Nu se ştie dacă va mai fi reparat cândva după urma lor", spune Sandor Debrenţi, localnic.

"Aproape că ne punem problema dacă nu suntem blestemaţi din acest punct de vedere, pentru că ne-am bucurat exact trei zile de acest drum. A venit furtuna cea mare care a dărâmat pădurile, urmarea o vedeţi şi acum", este nemulţumit Ioan Viski, proprietarul unei pensiuni.

Drumul forestier de peste 8 kilometri a fost reabilitat cu 1,5 milioane de euro din bani europeni şi este singura legătură rutieră între DN1 şi satul de vacanţă de la Coada Lacului.

"Turiştii s-au bucurat enorm când au văzut că se lucrează şi se face drumul. Părerea noastră este că s-ar revigora foarte mult turismul în zonă dacă drumul s-ar menţine", consideră Emilia Viski, proprietara unei pensiuni.

Autorităţile locale spun că pagubele vor fi suportate de cele trei firme de exploatare a lemnului care lucrează în zonă.

"Noi am vorbit cu Direcţia Silvică şi cu Ocolul, deci le-am spus, şi constructorul cred că a avut ceva discuţii. Dacă vor fi pagube, le vor plăti", a dat asigurări Augustin Sărăcuţ, primarul comunei Bulz

"Se putea face în mod corect. Alo, eşti firma de exploatare? Da. Domnule, până aici ai voie să te întinzi. Îţi dăm voie cu maşina să le cari, dar nu faci tu aici depozitul pe drum", susţine Ştefan Bona, constructorul drumului.

"Autorizaţiile de exploatare - am impus agenţilor să nu deranjeze celelalte activităţi, iar la definitivarea exploatării să remedieze eventualele stricăciuni pe care le-au produs", a precizat Adrian Jurcău, directorul Direcţiei Silvice Bihor.

Potrivit constructorului, drumul urmează să fie predat autorităţilor din Bulz în această vară, timp în care ar trebui finalizată adunarea lemnului.

În zona Coada Lacului din Munţii Bihorului, vijelia din toamna lui 2017 a doborât peste 130 de mii de metri cubi de lemn, mai mult de jumătate din copacii rupţi de vânt în tot judeţul.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furtuna Renata a ajuns în România. Zăpada măsoară jumătate de metru la Bâlea Lac. Mare parte din țară e sub alertă de vijelii

O furtună puternică a făcut ravagii în Dubai. Aeroportul s-a transformat într-un lac, iar zborurile au fost suspendate

Nouă persoane decedate și alte 15 dispărute după un accident în Marea Mediterană

Sute de curse aeriene au fost anulate în Marea Britanie, unde furtuna Kathleen a adus rafale de peste 140 de kilometri pe oră

Partenerii noștri