Live

Pasager ucis, după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod

Data actualizării: Data publicării:

Un tânăr de 20 de ani şi-a pierdut viaţa miercuri dimineaţa, după ce maşina în care se afla ca pasager a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent de un cap de pod. În schimb, şoferul autoturismului a scăpat cu răni uşoare.

foto cu caracter ilustrativ

Accidentul s-a petrecut puţin după ora 4, pe DN19 Oradea – Satu Mare, în localitatea bihoreană Cădea. Un tânăr de 20 de ani, din comuna Cherechiu, județul Bihor, a pierdut controlul volanului într-o curbă ușoară la stânga, a intrat în șanțul din partea dreaptă a drumului şi s-a oprit într-un cap de pod din beton.

În zonă au fost trimise două echipaje de pompieri de la Stația Săcueni, cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu o ambulanță, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

„Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au procedat la descarcerarea pasagerului de pe locul din dreapta șoferului, rămas captiv în autoturismul avariat și la efectuarea manevrelor de resuscitare a acestuia, însă, din nefericire, tânărul, în vârstă de 20 de ani, aflat în stop cardio – respirator, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia”, a precizat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU „Crişana”.

Şoferul a suferit o rană la cap şi, după ce a primit îngrijiri de la echipajele de intervenție, a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Oradea.

„Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare”, a transmis comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un şofer, posibil drogat, a ameninţat un altul cu un cuţit, după o şicanare în trafic în Mamaia

Impact violent pe o șosea din Mureș. Sunt trei victime, una în stare foarte gravă. A intervenit elicopterul SMURD

O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe DN2, la Mărășești: șoferul a murit, traficul este blocat

O fetiță de 4 ani a murit după ce a sărit în fața unei mașini, în Orăștie

Partenerii noștri