Live

Turcia și Egipt, cele mai dorite destinații de concediu. Cât costă un sejur

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Omul înțelept își face vara sanie, iar iarna își caută oferte pentru concediile din sezonul cald. Asta au făcut sute de orădeni care au trecut pragul unui târg de turism desfășurat în oraș. Curioșii au aflat care sunt ofertele agențiilor, ce prețuri pregătesc pentru vară și ce reduceri primesc dacă semnează contractul pe loc.

La fel ca în anii precedenți, cele mai căutate destinații pentru vacanța de vară din acest an sunt Turcia și Egiptul. Tour-operatorii au venit cu pachete avantajoase.

"Sejurul constă în 7 nopți de cazare, all inclusive. Turistul nu trebuie să mai cheltuie nimic; zborul inclus, transfer, bagaje la cală, ghid turistic. Pentru Turcia pachetele pornesc de la 480 de euro pe persoană; pentru Egipt pot ajunge și la sub 400 de euro", a precizat Ioana Sălăjan, reprezentanta unei agenții de turism.

Alte locuri căutate de românii care vor să își petreacă vacanța în afara țării sunt Grecia sau Spania, unde prețurile sunt ceva mai mari.

"Tarifele încep de la 250 de euro pe persoană pentru Grecia. În schimb, Mallorca, fiind în Spania, e ceva mai scumpă, mai ales că avem variante de zbor doar din Cluj-Napoca sau Budapesta", a explicat Natalia Birău, reprezentanta unei agenții de turism.

"Orădenii sunt foarte interesați de aceste pachete, de aceea este cel mai devreme calendaristic când am organizat târgul în cele 10 ediții de până acum tocmai ca turișii să beneficieze de aceste oferte early-booking", a declarat Mihai Dacin, organizatorul evenimentului.

Cei care au trecut pragul târgului organizat în acest weekend la Oradea au aflat detalii și despre noile zboruri ce vor fi efectuate de pe aeroportul din oraș.

"Din 31 martie Oradea-Barcelona, operată de TAROM, din 4 aprilie Oradea-Milano, tot de TAROM operată, iar în sezonul de vară - 5 curse pe săptămână spre Antalya și două spre Egipt", a detaliat Florina Ghitea, reprezenta Aeroportului Internațional din Oradea.

Pe lângă acestea rămân cursele interne Oradea- București.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan nu se mai întâlnește cu Biden pe 9 mai. Președintele turc și-a amânat vizita la Casa Albă

Vicepreședintele Turciei a venit în vizită oficială în România și s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu

Erdogan acuză Occidentul că închide ochii la suferinţele civililor din Fâşia Gaza

Chinezii iubesc atât de mult Santorini, încât au investit o sumă uriașă ca să facă un loc identic

Partenerii noștri