Live

Un agent al Penitenciarului din Oradea, înecat în piscina unui hotel din oraş

Data actualizării: Data publicării:
foto: Memoria Rezistenţei

Un agent de la Penitenciarul din Oradea a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţa, în piscina unui hotel din oraş. În vârstă de 48 de ani, bărbatul participase în acelaşi hotel la o masă festivă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la reînfiinţarea penitenciarului orădean. S-a dus apoi la piscină, unde a fost găsit mort în jurul orei 4. Parchetul Bihor investighează cazul.

Vineri, conducerea Penitenciarului Oradea a organizat, la sediul instituţiei, o şedinţă festivă pentru a marca împlinirea a 35 de ani de la reînfiinţarea închisorii. După acest eveniment, angajaţii au fost invitaţi la o masă festivă la un hotel din oraş.

"Majoritatea colegilor au rămas până în jurul orei 21, când s-au retras. Programul nu cuprindea însă şi mersul la piscină", a precizat Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Oradea.

După masa festivă, agentul de 48 de ani s-a retras - la o oră încă nestabilită - împreună cu alţi colegi şi prieteni la piscina hotelului. Acolo a fost găsit, spre dimineaţă, mort. Cauzele decesului sunt investigate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

"Concluziile preliminare ale raportului de constatare medico-legală efectuat în cauză relevă faptul că decesul a intervenit ca urmare a înecului în piscina unui hotel din Oradea, victima aflându-se acolo cu un grup de colegi şi prieteni. Cercetările efectuate în cauză nu duc la suspiciuni privind săvârşirea unei infracţiuni de omor sau a altei infracţiuni în cauză, dar evident cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împreujărilor care au dus la decesul persoanei", a declarat pentru Digi24 Oradea prim-procurorul adjunct al Parchetului Bihor, Maria Cotrău.

Potrivit ebihoreanul, soţia agentului decedat este ofiţer în cadrul Poliţiei Bihor. Cei doi au împreună o fiică.

Editor web: Adrian Laboş

Reporter: Claudiu Mihuţ / Operator: Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat de 50 de ani a murit înecat în mare, în Mamaia

Robert de Niro deschide două hoteluri în Bulgaria. Unul va fi la 100 de kilometri de Vama Veche

VIDEO. Doi morți și 9 răniți într-un incendiu puternic la un bloc cu opt etaje din București

Un bărbat a plătit 200 de dolari pentru o cameră la un hotel celebru din New York, apoi a stat acolo gratis timp de 5 ani

Partenerii noștri