Live

Vocile Bihorului | Mircea Chirilă, despre salariul de 22.000 de lei al rectorului Universităţii din Oradea şi votul din CJ

Data actualizării: Data publicării:

"Un salariu net de 130 de milioane de lei vechi la Universitate este totuşi exagerat". Este părerea jurnalistului Mircea Chirilă, prezent, miercuri, la Vocile Bihorului, unde a vorbit despre dezechilibrul financiar în care se zbate instituţia de învăţământ superior din Oradea. "Nu rectorul îşi dă salariul", a venit replica lui Constantin Bungău, care a dat asigurări că universitatea va avea bani pentru lefurile angajaţilor.

"Aşa cum le stă bine şefilor şi-au mai mărit acolo, şi-au dat nişte sporuri de până la 30%, pe când cercetătorii luau 5%. Adevărul este că în ultima vreme stăm foarte prost cu cercetarea, mai mult cercetare penală s-a făcut la Sorbonica decât cercetare ştiinţifică", a spus Mircea Chirilă, directorul săptămânalului Bihoreanul.

Universitatea din Oradea şi-a mărit bugetul pentru salarii anul acesta, parte datorită măririlor dictate de noua lege a salarizării unitare, dar şi din cauza trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat. Jurnalistul orădean spune însă că nu toate categoriile au beneficiat de acelaşi procent de mărire.

"Se măresc taxele, dar poate nimeni nu s-a gândit totuşi că un salariu de 220 de milioane de lei vechi brut, cam 130 milioane net, poate aş mai putea să las dă acolo şi să îi dau asistentului amărât. Deci s-a mers pe criteriul cine împarte, parte îşi face."

Într-o intervenţie telefonică în timpul emisiunii, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, s-a apărat şi a spus că singurul salariu care anul acesta nu a crescut este chiar al său.

"Dacă anul trecut, în 2017, Universitatea din Oradea cheltuia 22 de mii de lei pentru salariul rectorului, acelaşi lucru se întâmplă şi anul acesta începând cu 1 martie. Vreau să vă spun că salariul rectorului nu a crescut, pentru că este plafonat. La toţi ceilalţi colegi a crescut cu 20%, salariul de bază."

Chirilă a vorbit şi despre votul de săptămâna trecută din Consiliul Judeţean Bihor, pe care îl consideră o veste bună. Atunci, un consilier judeţean al PNL a votat alături de cei ai Puterii, astfel că angajaţii Consiliului Judeţean şi-au putut primi salariile. Totuşi, jurnalistul nu vede cum va putea funcţiona această instituţie.

"Logic ar fi ca fiecare să judece cu capul pe umeri şi atunci când se ia decizia alocării de bani la o grădiniţă să nu mai conteze culoarea politică a primarului. Dar, din păcate, ei judecă totul în cheie electorală."

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au venit primele oferte: Radu Drăgușin poate pleca de la Tottenham după șase luni! Urmează întâlnirea decisivă

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

"Foloseşte-ţi votul": Parlamentul European a lansat clipul electoral prin care cheamă cetățenii UE să voteze la alegerile europene

S-au deschis secțiile de votare în India. Aproape 1 miliard de oameni sunt așteptați la urne în cele 6 săptămâni de alegeri generale

Lipsă de consens la ONU privind aderarea Palestinei cu statut de membru cu drepturi depline

Joe Biden și Donald Trump, cei mai detestați candidați din istoria SUA. Sondajele arată că americanii vor vota „răul cel mai mic”

Partenerii noștri