OSCAR 2019. La ce ținute se așteaptă criticii de modă
După premierea în sine, cel mai urmărit moment de la gala Oscarurilor este sosirea vedetelor. La fiecare ediţie, covorul roşu se transformă în podium de defilare pentru marile case de modă. Iar starurile de cinema devin, pentru câteva ore, modele. Anul acesta, criticii de modă se aşteaptă la multă culoare şi texturi diferite.
Cum își construiește România planurile pentru a cuceri piețele externe
Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 17 mai
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 16 mai
Explozie puternică într-un bloc din Germania
Premierul Slovaciei a fost împușcat
19 copii răniți în Gaza vor fi aduși la spitale din România
Zelenski e în Harkov
Corespondență din Slovacia
Toţi cei care vor participa la gala premiilor Oscar vor să fie observaţi de presă şi de critici, chiar dacă nu sunt nominalizaţi pentru un trofeu. Aici, hainele fac diferenţa. Toate vedetele ştiu că cele câteva minute petrecute pe covorul roşu vor fi analizate cu mare atenţie pe tot globul. De aceea, ţinutele trebuie să fie fără cusur şi în tendinţe.
Jazmine Bell, critic de modă: Am văzut multe rochii cu nasturi şi costume, care sunt foarte distractive. Bijuterii în culori îndrăzneţe, roşu, albastru regal, dar şi multe culori metalice, care sunt foarte interesante, şi multe rochii fără bretele.
Adesea, ţinutele nu aparţin celui care le poartă. Vedetele fie le primesc gratis, de la marii creatori de modă, special pentru seara cea mare, fie sunt plătite să poarte anumite haine. Starurile care nu sunt atât de bine cotate încât să fie căutate de designeri renumiţi pot închiria ţinutele pentru Oscaruri. Există firme specializate care oferă asemenea servicii.
Hope Arjomand, reprezentant firmă de închiriere haine: Multe dintre femeile care vor fi la eveniment nu au acces la casele de modă şi nici nu primesc haine de la designeri. E foarte scump (n.red. să cumpere). De ce să nu închiriezi o haină, pe care oricum nu o să o mai porţi vreodată?
Gala premiilor Oscar va fi transmisă în direct pe Digi24 şi FilmNow pe 25 februarie, de la ora 0:30, respectiv 1:30 dimineaţa.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News