Live

Exclusiv Dialog halucinant. Jurnaliști Digi24, legitimați de polițiști pentru că filmează pe domeniul public. „Sunteți suspecți” VIDEO

Data actualizării: Data publicării:
Agentul de poliție care legitimează jurnaliști pentru că „e polițist”. Sursă foto: captură Digi24

Echipa Digi24 care filma un material pentru emisiunea „Statul la stat” a fost oprită și legitimată de doi polițiști care și-au motivat acțiunea prin faptul că sunt polițiști, iar jurnaliștii sunt suspecți. Agentul nu a putut preciza pentru ce sunt suspecți jurnaliștii Digi24.

Echipa Digi24 documenta un material despre resturi și materiale de construcții provenite de la instituții publice, care au fost aruncate în pădure, în zona localității Măgurele, în apropiere de București.

La scurt timp, jurnaliștii au fost abordați de doi polițiști care i-au legitimat pe jurnaliști. Solicitarea agenților a generat următorul dialog.

Tome Petcu, reporter Digi24: - Să îmi spuneți și motivul pentru care ne legitimați.

Polițist: - Am văzut că filmați în zonă și voiam să cunoaștem cine sunteți dvs.

Reporter: - V-am zis, de la Digi24.

Polițist: - Vrem doar să află identitatea dvs.

Reporter: - A, ok. Dar e la nelalocul lui să filmăm în zonă?

Polițist: - Nu.

Reporter: - Păi și-atunci de ce ne legitimați?

Polițist: - Nu v-am zis că nu e-n regulă.

Reporter: - Păi și de ce mă legitimați?

Polițist: - Păi sunteți suspect.

Reporter: - Suspect de ce?

Polițist: - Suspect că filmați în zonă, vrem să știm și noi cine sunteți dvs.

Reporter: - Păi am camera (de filmat - n.r.), de la Digi24.

Polițist: - Da, vreau să știu cine sunteți dvs.

Reporter: - Sunt pe spațiul public.

Polițist: - Da, am înțeles.

Reporter: - Și sunt suspect doar că filmez?

Polițist: - Nu știm care este scopul dvs.

Reporter: - Chiar dacă sunt pe spațiul public?

Polițist: - Da.

Reporter: - Păi nu comit nicio ilegalitate.

Polițist: - Nu faceți nicio ilegalitate, da.

Reporter: - Păi și de ce mă legitimați?

Polițist: - Pentru că sunt polițist.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor este invitat la Digi24, de la ora 15.00

Doi jurnaliști ruși au fost arestați pentru „extremism”, fiind acuzați că au lucrat pentru Fundația lui Aleksei Navalnîi

Cinci polițiști din Alba, obligați la muncă în folosul comunității după ce și-au decontat banii pentru vacanțe în care nici nu au fost

Un bărbat și-a urmărit soția în trafic, a spart geamul mașinii și a lovit-o. A fost prins la graniță, când încerca să fugă din țară

Partenerii noștri