Live

Bogdan Aurescu: Criza de securitate nu este doar despre Ucraina. Nu sunt încă semne că dezescaladarea se produce real

Data publicării:
Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, spune că nu sunt încă semne că dezescaladarea situaţiei de securitate din Marea Neagră se produce în mod real”, după ce Rusia a anunțat că retrage o parte din militarii de la granița cu Ucraina.

Aurescu a făcut această declarație la audierea în Comisiile pentru politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor privind evoluţiile de securitate din bazinul Mării Negre.

Această criză de securitate nu este doar despre Ucraina, nu este doar despre Marea Neagră, nu este doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea euroatlantică în ansamblul său. Marea Neagră face parte integrantă din spaţiul euroatlantic, iar securitatea Mării Negre este strâns legată şi face parte integrantă din securitatea euroatlantică, a spus Aurescu, citat de Agerpres.

El a arătat că acesta este un moment important, un moment de vârf al demersurilor diplomatice care se fac pe multiple planuri, la diverse niveluri în acest moment important, încercându-se realizarea unei dezescaladări a situaţiei de securitate.

Nu sunt încă semne că această dezescaladare se produce în mod real. Este foarte important ca demersurile diplomatice să continue, este în egală măsură extrem de important ca această detensionare să se producă în mod concret pe teren, a spus Aurescu.

Ministerul rus al Apărării a anunțat marți că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare.

Dar exercițiile la scară largă în toată țara continuă, potrivit oficialilor ruși.

Președintele american Joe Biden a spus că Rusia încă are peste 150.000 de soldați care înconjoară Ucraina.

O invazie rămâne o posibilitate reală, de aceea am cerut de mai multe ori tuturor americanilor din Ucraina să plece acum până nu va fi prea târziu. De aceea am relocat temporar ambasada noastră de la Kiev la Lviv, aproape de granița poloneză”, a mai spus Biden.

El a mai spus că Statele Unite sunt pregătite de o acțiune decisivă dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina și a îndemnat din nou Moscova să meargă pe calea diplomației pentru soluționarea conflictului.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General american: Rusia nu are forțe suficiente pentru o străpungere majoră în Ucraina

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

Geoană, întrebat dacă România ar trebui să trimită Ucrainei sisteme Patriot: E o decizie pur internă, nu intervenim noi de la NATO 

Primul politician transgender din Rusia a anunțat că revine la genul său inițial: „Am realizat că sunt bărbat în postul mare”

Partenerii noștri