Călătorii care au plecat duminică din Timişoara au ajuns după 30 de ore la Mangalia
Călătorie de coşmar, de la Timişoara la Mangalia. Două trenuri plecate duminică după amiază au ajuns la destinaţie abia astăzi, în jurul orei 1.
Călătoriile cu trenul pe distanțe mai scurte ar putea fi mai ieftine
Căile ferate se degradează mai repede decât pot fi reparate
Mai mulți călători s-au apucat să împingă un tren blocat
Un tren a luat foc la intrarea în gara din Oradea
Reacția unor japonezi care au venit să se plimbe prin România cu trenul
Un șofer a fost filmat în timp ce spulberă o barieră de cale ferată
Un nou accident feroviar în Roșiori Nord
Statul la stat. Cum a ajuns CFR să plătească milioane de lei chirie pentru că ține liniile ocupate cu trenuri părăsite
Pod feroviar sprijinit în stâlpi șubrezi de lemn
Timp de 30 de ore, garniturile au mers până în Drobeta Turnu Severin, s-au întors în Lugoj, s-au transformat într-una singură şi au continuat călătoria pe un alt traseu faţă de cel pe care plecaseră.
Totul din cauza inundaţiilor care au blocat circulaţia pe calea ferată în judeţul Mehedinţi.
Cele două garnituri au pornit duminică, la 17:30, respectiv 19:30 din Timişoara, dar s-au oprit la Drobeta Turnu-Severin din cauza inundaţiilor. Trenurile au fost întoarse apoi, împreună, la Lugoj pentru a continua drumul pe altă rută.
„Am stat vreo două -trei ore pe acolo, până s-au răzgândit ce să facă cu noi. Şi atunci au făcut un cuplaj cu garnitura cealaltă de la 5.30 şi am plecat către Lugoj. Am fost anunţaţi că mergem înapoi către Lugoj, ceea ce nu mi se părea normal”.
Călătorii au rămas în vagoane şi abia luni dimineaţă, la ora 8, au plecat spre Mangalia. Printre ei se aflau şi 40 de copii care mergeau în tabără, la Costineşti.
Profesoara: Copiii sunt foarte obosiţi.
Reporter: Unde trebuia să ajungeţi?
Profesoara: La Costineşti, ne aşteaptă, încă rezervarea, dar mai avem de mers.
Epuizaţi şi revoltaţi că şi-au pierdut o zi din concediu, unii dintre călătorii ajunşi la destinaţie după 30 de ore spun că vor cere CFR să le dea despăgubiri.
Călător: „Pe ce cale putem să ne recuperăm o zi pierdută sau biletul pe care l-am dat degeaba, l-am plătit degeaba, nu ştiu.”
Unul dintre trenurile "rătăcite" pe drum urma să se întoarcă, din Mangalia spre Timişoara. Întârzierea i-a afectat şi pe cei care aşteptau să plece de la mare, la sfârşitul vacanţei. În gara din Constanţa, cei veniţi la ora 19:00 nu plecaseră încă, la o oră după miezul nopţii.
Zecile de oameni care au călătorit către mare, pe parcursul a trei zile, au primit apă de la reprezentanţii CFR în staţiile Simeria, Craiova şi București.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News