Un cuplu și-a expediat din greșeală pisica într-un colet de retur. Animalul a ajuns acasă șase zile mai târziu

Data actualizării: Data publicării:
pisica intr-o cutie
Pisica a ajuns acasă șase zile mai târziu. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un cuplu din Utah și-a expediat din greșeală pisica de companie într-un colet de retur pentru Amazon, relatează Business Insider. Animalul, rămas prins în cutie fără mâncare sau apă timp de șase zile, a fost salvat de un angajat al companiei.

Pisica, pe nume Galena, a fost descoperită în cele din urmă în siguranță în California, a anunțat postul de televiziune KSL-TV din Utah.

Carrie Clark, unul dintre proprietarii pisicii, a observat că animalul de companie dispăruse pe 10 aprilie, a relatat postul de televiziune.

Timp de aproape o săptămână, Carrie, împreună cu familia și prietenii săi, au căutat în toată casa și au lipit afișe prin oraș în speranța de a găsi pisica, a relatat KSL-TV. „Anxietatea și stresul de a nu ști ce s-a întâmplat cu ea au fost chinuitoare”, a declarat ea.

Carrie a primit apoi un SMS prin care era anunțată că Galena a fost scanată pentru microcip, iar mai târziu, în aceeași zi, a primit un telefon de la un veterinar din California.

„Nu am crezut-o la început și am crezut că este o glumă”, a declarat Clark pentru KSL-TV, pentru că distanța între Utah și California este de câteva sute de kilometri. 

Veterinarul i-a spus lui Carrie că pisica a fost găsită în interiorul unui colet de retur pentru Amazon, alături de cinci perechi de cizme cu vârf de oțel.

„Am alergat să-i spun soțului meu că a fost găsită Galena. Am fost șocată când am realizat că pisica trebuie să fi sărit într-o cutie supradimensionată pe care am expediat-o miercurea precedentă”, a spus ea.

Cum a fost salvată Galena

KSL-TV a relatat că pisica a fost salvată din cutie, după șase zile fără mâncare sau apă, de către un angajat Amazon care a găsit-o într-un depozit și a dus-o la veterinar.

Carrie și soțul ei au zburat apoi în California pentru a recupera pisica.

„A fost o reîntâlnire uimitoare! Galena a încetat instantaneu să mai tremure și s-a relaxat în brațele mele când am apucat să o țin din nou”, a declarat Carrie. „În ciuda faptului că era mai slabă și puțin deshidratată, analizele de sânge au fost complet normale și era complet nevătămată!”

Carrie a spus că speră ca povestea să îi inspire pe toți proprietarii de animale de companie să își microcipeze animalele de companie.

Asociația americană de medicină veterinară spune că o treime dintre animalele de companie se vor pierde la un moment dat în viață, dar cele care au microcipuri au șanse mult mai mari de a fi recuperate de stăpânii lor.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...