Live

Cărbunaru: Amenzi de milioane de lei după verificări la peste 5.000 de benzinării, după creșterea nejustificată a prețurilor

Data publicării:
Cozi la benzinării. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul de Interne a dat amenzi de câteva milioane de lei, după verificări la peste 5.000 de benzinării, în urma creşterii nejustificate a preţului carburanţilor, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Am văzut cu toţii acele imagini cu portbagaje de maşini încărcate cu pungi de benzină sau carburant încărcat în tomberoane şi vărsat apoi pe străzi. Toate aceste lucruri s-au transformat în amenzi. Au fost, cel puţin din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, date amenzi de câteva milioane de lei, după verificări efectuate la peste 5.000 de benzinării din România. La acest lucru, bineînţeles, se adaugă demersul şi controalele efectuate prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, unde, de asemenea, am anunţat încă din primele zile amenzi destul de dure date atât unor staţii din ţară, dar şi unor sedii centrale ale unor furnizori de carburant”, a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Guvern, potrivit Agerpres.

El a precizat că aceste controale făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au arătat, în multe situaţii, creşteri nejustificate de preţ, în condiţiile în care erau vândute stocuri ce nu mai aveau nicio legătură cu fluctuaţiile preţurilor la nivel internaţional şi ca atare unele amenzi au fost dublate şi de decizii de revenire la preţul iniţial.

„Consiliul Concurenţei, de asemenea, a funcţionat în această perioadă ca unitate integrată de sprijin în verificările declanşate de statul român. Şi, bineînţeles, ANAF, la rândul său, a comunicat încă din primele zile constatările pe care le-a făcut şi amenzile sau avertismentele pe care le-a dat”, a adăugat Dan Cărbunaru.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros ce mi se întâmplă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Bacău a fost amendată cu 495 de lei pentru că a traversat strada, deși un polițist i-a făcut semn să se oprească

Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor făcute de alți șoferi. Există o singură condiție

Grădiniţă amendată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat pe stradă fără să fie observaţi de educatoare

Amendă penală de 18.000 lei pentru Silvestru Şoşoacă, după ce a lovit un polițist în timpul unui interviu acordat de Diana Șoșoacă

Partenerii noștri