Live

Care sunt planurile lui Putin după căderea Luganskului

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu. Foto: Profimedia Images

Încă o dată, rușii au avansat. Și încă o dată, ucrainenii s-au văzut nevoiți să se retragă. Lunga și crâncena bătălie care se prefigura în Lisiceansk nu a mai avut loc. Ucrainenii susțin că au ales, în schimb, „o retragere strategică” din acest oraș și, odată cu el, din întreaga regiune Lugansk, intrată oficial de luni sub controlul militar al Rusiei. Kievul pare astfel să fi învățat din lecția amară a Mariupolului și preferă să-și retragă trupele în loc să riște ca ele să fie prinse în încercuire. Pentru Vladimir Putin, noile obiective sunt acum cucerirea orașelor Kramatorsk și Sloviansk din regiunea învecinată Donețk. Care va fi evoluția războiului în cazul în care întregul Donbas se va afla sub controlul total al Rusiei  rămâne însă o necunoscută. Răspunsul depinde însă în mare măsură de starea în care se va afla în acel moment armata rusă, se arată într-o analiză BBC.

Capturarea orașului Lisiceasnk permite forțelor ruse să preia controlul întregii regiuni Lugansk, ceea ce reprezintă unul din obiectivele strategice pe care Vladimir Putin și le-a propus în momentul în care a decis invadarea Ucrainei. Putin a felicitat de altfel luni trupele ruse şi separatiste pentru „eliberarea” întregii regiuni Lugansk din estul Ucrainei, o etapă importantă pentru Moscova în campania sa militară în Ucraina, şi a ordonat forţelor sale să continue ofensiva în estul Ucrainei.

Cu toate acestea, ucrainenii au calificat modul în care s-au apărat în zona Lisiceansk-Severodonețk drept o „operațiune militară încununată de succes”, după cum s-a exprimat Oleksîi Arestovici, consilierul președintelui Volodimir Zelenski.

„Trupele noastre s-au retras pe poziții mult mai bine întărite. Am rezistat în Lugansk aproape 5 luni. Cât timp am ținut linia de apărare aici, am construit noi fortificații în Donețk. Acum, trupele noastre sunt acolo”, a declarat pentru BBC guvernatorul ucrainean al Luganskului, Serhii/Serghei Haidai.

Astfel, din perspectiva Kievului, cu cât reușesc să întârzie avansul armatei ruse, cu atât ucrainenii ar avea mai mult timp la dispoziție să primească mai mult armament modern occidental pe care să-l folosească apoi cu succes și în număr tot mai mare împotriva trupelor ruse.

Practic, mult timp înseamnă tot mai multe rachete și arme avansate care ar putea înclina balanța în favoarea Kievului, se arată în analiza BBC.

Un astfel de exemplu îl reprezintă lansatoarele de rachete americane HIMARS, deja folosite de ucraineni. De altfel, armata ucraineană insistă mult asupra necesităţii de a avea aceste lansatoare, în contextul în care conflictul din Donbas a intrat într-o nouă fază, mai statică, în care artileria grea a căpătat un rol mai important.

„Rusia are în prezent un avantaj uriaș în ceea ce privește artileria și muniția. Ar fi putut, pur și simplu, să-l distrugă (orașul) de la distanță, așa că nu avea niciun rost să mai rămânem”, a declarat Serghei Haidai.

Perspectiva Rusiei

Cucerirea Lisiceansk, după căderea orașului-geamăn Severodonețk, permite forţelor ruse şi separatiste să se proiecteze mai uşor spre vest şi spre oraşele-cheie Sloviansk şi Kramatorsk, cele două cele mai mari oraşe din Donbas controlate încă de armata Kievului.

În cadrul unei întâlniri cu ministrul apărării Serghei Şoigu, Vladimir Putin a declarat că trupele implicate în operaţiunea de capturare a regiunii Lugansk trebuie să se odihnească, pentru a-şi reface capacităţile de luptă, şi că alte unităţi militare trebuie să le înlocuiască pentru a continua lupta.

Un aspect important care reiese din declarația lui Putin: „trupele implicate trebuie să se odihnească”.

Astfel, de această „stare de oboseală” din rândul militarilor ruși depinde în mare măsură ce va urma când - și mai ales, dacă - Donețkul va cădea în mâinile rușilor. Dacă forțele Moscovei vor face avansuri rapide, ar putea ținti chiar cucerirea întregului sud al Ucrainei și să-și fixeze ca obiectiv importantul oraș Dnipro.

În cazul în care trupele ruse sunt complet extenuate - așa cum de altfel a recunoscut chiar Putin - este foarte posibil ca Moscova să declare încheierea „operațiunii militare speciale” din Ucraina. În acest fel, Rusia speră ca un acord unilateral de încetare a focului să ducă la o reducere a sprijinului internațional pentru Ucraina. Moscova speră să se bizuie, în acest sens, pe țări importante, precum Germania și Franța, care ar putea face presiuni în favoarea încheierii unui astfel de acord.

Fără un ajutor militar consistent din partea Occidentului, conflictul ar putea redeveni unul „înghețat”, așa cum s-a întâmplat de altfel în perioada 2014-2022, ceea ce ar face jocurile Rusiei.

Singurul lucru sigur: războiul din Ucraina nu se va termina prea curând. Șeful spionajului militar ucrainean a estimat, de altfel, că acest conflict se va încheia cel mai probabil în 2023, când trupele ucrainene vor ajunge la frontiera de stat a Ucrainei din 1991, recuperând teritoriile ocupate. Primele rezultate ale punctului de cotitură în războiul declanşat de Rusia în Ucraina se vor vedea deja în luna august, a afirmat Kirilo Budanov, șeful spionajului militar al Kievului, care anticipat că până la sfârşitul lui 2022 luptele vor scădea în intensitate în mod semnificativ.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fost fotbalist de la FCSB, întreținut de mama sa: ”Sumele de bani dăruite de mine, principala sursă de venit a familiei lui”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Rusia poartă un război cu consecințe minime.” Apel către Joe Biden să permită Poloniei să doboare rachete rusești

Zelenski: Ucraina a primit până acum doar 10% din ajutorul militar aprobat în Congresul SUA în aprilie 2024. „Nu e amuzant”

Cine este Serghei Kirienko, omul lui Putin despre care se presupune că ține legătura cu Elon Musk

Premierul slovac Robert Fico, intervievat de propagandista Olga Skabaieva: „Aș vrea să vizitez Moscova și să mulțumesc Armatei Roșii”

Partenerii noștri