Live

Centrul de vaccinare drive-through din Piața Constituției se deschide joi

Data publicării:
Foto: Agerpres

Primul centru de tip drive-through din București, amenajat în parcarea de la Piața Constituției, va fi deschis joi. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Primarul Nicușor Dan a transmis că acest centru de vaccinare va avea patru puncte, unde oamenii vor fi vaccinați fără a trebui să coboare din mașini.

E o soluție care a funcționat în alte țări și a ajutat la susținerea campaniei de vaccinare, iar în câteva zile această soluție va deveni operațională și în București”, a spus Dan, după ședința de Consiliu Local, citat de Mediafax.

Centrul va funcționa sub autoritatea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Hotărârea a fost adoptată cu 52 de voturi pentru şi două împotrivă.

Până în 12 septembrie, o parte corespunzătoare a 240 de locuri de parcare , poate fi utilizată temporar pentru organizarea centrului de vaccinare de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. Centrul care va fi înfiinţat va avea patru puncte de vaccinare.

Potrivit raportului de specialitate, centrul de vaccinare de tip drive-through va fi dotat cu echipamente specifice desfăşurării în condiţii optime a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2: materiale sanitare, recipiente pentru colectarea deşeurilor, termoscanner, frigider, computer, imprimantă, medicamente - seruri, dezinfectanţi, materiale de protecţie individuală - halate, mănuşi, măşti etc.

În centrul de vaccinare se asigură: un circuit într-un singur sens; apă potabilă şi menajeră, precum şi iluminat corespunzător; igiena, dezinfecţia şi curăţenia tuturor spaţiilor din centru; eliminarea zilnică a deşeurilor, conform legislaţiei specifice.

Spaţiul destinat centrului de vaccinare va avea: punct de intrare, deservit de personal de primire, pază, supraveghere, îndrumare; de registratură; de păstrare a vaccinurilor; spaţiu pentru colectarea deşeurilor; punctul de triaj medical; spaţiu pentru echipele care vaccinează; punctul de aşteptare post-vaccinare; echipă de suport logistic; punct de ieşire.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maratoane de vaccinare în Capitală în fiecare weekend, până la finalul anului. Programul centrelor - de dimineață până la miezul nopții

Prefectul Capitalei a greșit numărul bucureștenilor vaccinați: Sunt, de fapt, 667.176, nu 1,2 milioane

Pană de curent în București. Vaccinarea la centrul din Piața Constituției s-a încheiat mai devreme

Prefectul Capitalei: Restricțiile din București se prelungesc pentru încă două săptămâni. Care ar trebui să fie ritmul vaccinărilor

Partenerii noștri