Live

Cîțu cere un raport privind urșii înainte de a lua o decizie: Ordonanța pentru relocarea sau împușcarea urșilor „nu va fi prea curând”

Data actualizării: Data publicării:
Ursoaică cu pui. Foto: Profimedia Images

Premierul Florin Cîțu spune că vrea să vadă un raport privind atacurile urșilor și să afle cum procedează alte țări înainte de a lua o decizie în această problemă. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat o ordonanță aflată în lucru care prevede alungarea, relocarea sau împușcarea urșilor care provoacă pagube în localități, în funcție de gravitatea situației, dar premierul spune că ordonanța nu va fi dată prea curând.

Până la o decizie a guvernului aș vrea să văd un raport – și am cerut acest lucru în ședința de sâmbătă cu prefecții - care să îmi arate exact situația reală, să știu câte atacuri sunt, câte pagube sunt, câte victime, unde, aș vrea să știu pe județe, de câte ori s-a sunat la 112. Vreau să am situația la zi, înainte să iau o decizie. Nu vreau să iau o decizie pe baza titlurilor din ziare sau... Din punctul meu de vedere, ordonanța nu va fi prea curând”, a spus Cîțu la TVR 1.

Nu sunt expert, trebuie să vedem dacă nu sunt și alte soluții – relocare și așa mai departe. Haideți să vedem întâi acest raport. Și aș vrea să văd și ce fac alte țări, din UE, ce se întâmplă în SUA, pentru că sunt urși și în alte țări și vin aproape de orașe. Să văd cum au rezolvat aceștia problema”, a adăugat el.

Declarația vine după ce ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat ce presupune proiectul de ordonanță la care se lucrează în Guvern pentru intervenția în situațiile de urgență cauzate de urși. El a spus că intervenția va fi atât „imediată” în cazul urșilor agresivi, cât și „preventivă” în zonele de tampon ale localităților. Urșii vor putea fi alungați, tranchilizați și relocați sau împușcați, în funcție de gravitatea situației, iar primăriile vor semna contracte cu asociațiile de vânătoare care vor realiza „intevenția”, a mai scris ministrul.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti. A fost emis mesaj RO-Alert

Un urs de 300 de kilograme a fost eutanasiat în Alba. Animalul era grav rănit, după ce fusese lovit de un TIR

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

O turistă a fost atacată de un urs în apropiere de barajul Vidraru. A fost emis mesaj RO-Alert

Partenerii noștri