Live

Cîțu: Vrem să evităm carantina. Am constatat în ultima vreme o relaxare nepermisă dacă vrem să ținem sub control pandemia

Data publicării:
Premierul Florin Cîțu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu le-a cerut prefecților să ia măsuril pentru a se asigura de respectarea „strictă” a regulilor, în condițiile în care numărul infectărilor cu COVID-19 a crescut mult în ultima vreme. Premierul spune că, dacă actualele măsuri ar fi respectate, nu va fi nevoie de noi restricții.

„Vedem în 30 de județe și în București o creștere continuă a incidenței și, zilnic, avem noi localități în zona roșie, pentru că o minoritate preferă să nu respecte regulile. Ne vom asigura că tot mai mulți se vor conforma, astfel încât majoritatea cetățenilor care respectă regulile să nu fie afectați de comportamentul celorlalți”, a spus Cîțu.

Premierul a spus că a avut discuții și cu reprezentanții autorităților locale din București și au fost analizate soluții pentru ca regulile să fie respectate „pe stradă, în mijloacele de transport, în centre comerciale, la terase și restaurante, în școli, în instituțiile publice și la locul de muncă”.

„Am constatat în ultima vreme o relaxare nepermisă dacă vrem să ținem sub control pandemia. Datoria noastră este să ne asigurăm că măsurile sunt respectate în toate cazurile, întrucât și-au dovedit eficiența. Vrem să evităm carantina, pentru a nu afecta și mai mult activitățile economice. Este clar nevoie de o implicare mai mare a autorităților în informarea populației cu privire la campania de vaccinare și la măsurile pe care le-am urmat și trebuie să le urmăm în continuare”, a spus premierul, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.

„Să ținem însă cont că ne confruntăm cu un val nou al pandemiei, cu tulpini mai ușor transmisibile ale coronavirusului. Avem nevoie să rezistăm în următoarele săptămâni, pentru că în lunile aprilie și mai România va primi alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, după care vom putea frâna evoluția îmbolnăvirilor prin continuarea în forță a campaniei de vaccinare”, a adăugat el.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin i-a făcut pe spanioli să exclame ”Incredibil! Inexplicabil!” în meciul cu Manchester City. Reacția lui spune totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Partenerii noștri