Live

Copiii din România sunt cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE. 41% sunt în această situație (Eurostat)

Data actualizării: Data publicării:
Unul din patru copii din UE, expus riscului de sărăcie. România are cea ridicată rată. Foto: Profimedia Images

Copiii din România sunt cei mai supuși riscului de sărăcie și excluziune socială la nivelul UE. 41,5% dintre ei sunt în acest pericol, raportat la media europeană de 24,2%, arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Potrivit raportului care analizează situația din 2020, aproape un sfert (24,2%) dintre copiii din UE erau supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, comparativ cu 21,7% dintre adulţi (18-64 de ani ) şi 20,4% în rândul vârstnicilor (65 de ani şi mai mult).

Cea mai ridicată pondere a copiilor aflaţi în această situaţie este în România (41,5%), Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) şi Grecia (31,5%).

Cea mai scăzută pondere a copiilor supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Slovenia (12,1%), Cehia (12,9%), Danemarca (13,5%) şi Finlanda (14,5%), scrie Agerpres.

Factorii care au influenţat în 2020 riscul de sărăcie şi excluziune socială în UE au inclus:

  • intensitatea de lucru (71,9% din populaţia sub 60 de ani locuia în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută, iar copiii în întreţinere erau supuşi riscului de sărăcie), nivelul educaţiei (50,5% din copiii ai căror părinţi aveau un nivel scăzut de educaţie erau supuşi riscului de sărăcie comparativ cu 7,7% din copiii ai căror părinţi aveau un nivel ridicat de educaţie)
  • tipul gospodăriei (gospodăriile compuse dintr-o singură persoană cu copii în întreţinere (42,1%), gospodării cu o singură persoană (33,2%) şi gospodării compuse din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere - 29,6% - erau supuşi celui mai ridicat risc de sărăcie şi excluziune socială)
  • migraţia (copiii cu cel puţin un părinte migrant se confruntă cu un risc mai ridicat de sărăcie decât cei ai căror părinţi sunt nativi: 32,9% faţă de 15,3%)
  • condiţiile de viaţă (14,1% din gospodăriile compuse dintr-o singură persoană cu copii în întreţinere sunt extrem de defavorizate din punct de vedere social şi material, faţă de 7,5% din toate gospodăriile cu copii în întreţinere).

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Inflația în România e cea mai ridicată din UE, pentru a patra lună la rând (Eurostat)

Comisia Europeană a înrăutățit prognoza de deficit pentru România

Trei copii au ajuns în comă alcoolică la spital după ce au furat o sticlă de rachiu de la părinți

Trend alarmant: De ce tot mai puțini români își doresc copii. „Costă și fac probleme. Decât dureri de cap, mai bine trăiesc liniștit”

Partenerii noștri