Live

Copil electrocutat de un bancomat. Ce a provocat gravul incident

Data publicării:
Doi tineri din Botoșani au încercat două nopți la rând să spargă un bancomat

Incident grav la Oradea. Un copil de 2 ani a ajuns la spital după ce a atins un bancomat şi s-a electrocutat. A suferit arsuri serioase la o mână şi a fost dus de urgenţă la spital. Părinţii au anunţat poliţia. Cel mai probabil, un fir neizolat este cauza acestui grav incident.

Copilul a ajuns împreună cu mama sa în jurul orei 19.00 la bancomat. În timp ce aceasta scotea banii, micuțul a atins cadrul metalic al aparatului cu mâna şi s-a electrocutat. Între timp un electrician a venit şi a deconectat curentul, iar aparatul este acum defect.

Speriați, părinții și-au dus copilul la Spitalul Municipal, aflat la mică distanță de locul incidentului. Medicii au constatat că are arsuri la o mână și i-au acordat îngrijirile necesare.

Emanuel Ciprian Secară, tatăl copilului: Nevasta m-a sunat că e cu copilul la urgențe că s-a electrocutat la un bancomat. Langă Piața Roggerius. Am venit aici, nu i-am găsit, erau la Urgențe la spitalul de copii.

Dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor: A fost adus de mama lui. Mama a afirmat că s-ar fi electrocutat. La nivelul degetului trei avea o friptenă în vârful degetului. Deci, echivalentul unei arsuri de gradul doi A. A fost tratat la acel nivel. Şi, având în vedere povestea mamei, colega mea i-a propus internarea, dar mama a refuzat.

Chiar dacă medicii au recomandat internarea copilului, părinţii nu au fost de acord şi şi-au luat fiul acasă. Tătăl băieţelului a sesizat poliţia în legătură cu acest incident. Echipele de intervenţie ale băncii au ajuns la faţa locului pentru a verifica dacă ATM-ul are vreo defecţiune.

Specialiștii în sisteme electrice spun că un astfel de incident nefericit se poate întâmpla atunci când un fir neizolat atinge carcasa metalică a bancomatului, în cazul în care acesta nu este prevazut cu o împământare. O cauză mai precisă va fi găsită după o verificare mai amănunțită a aparatului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un actor din Oradea a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru că și-ar fi violat o colegă. "E o porcărie, totul a fost consimțit"

Sorin Grindeanu: Joia viitoare dăm drumul circulaţiei pe drumul de legătură Oradea - Autostrada Transilvania

Cum a scăpat cu viață un tânăr din Oradea, după ce mașina lui a fost tăiată, la propriu, în două. Momentul în care iese din autoturism

Kelemen Hunor şi Peter Szijjarto merg la manifestările organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni la Oradea

Partenerii noștri