Live

Defrișări ilegale în arii protejate din România. „Pădurea vrea să o tăiem”

Data actualizării: Data publicării:

România are păduri protejate doar cu numele. Defrişările ilegale afectează chiar şi parcurile naţionale de la noi din țară, iar de această situaţie ruşinoasă ajung acum să afle şi europenii.

Aproape 400.000 de metri cubi au fost tăiaţi, într-un singur an, din cele 13 parcuri naţionale ale României.

Drujbele au fost necruţătoare în Domogled, unde s-a tăiat cel mai mult. Deşi, pe hârtie, este o arie protejată de interes naţional, în realitate 123 de metri cubi de pădure au fost raşi de pe faţa pământului în mod ilegal.

A fost acolo un europarlamentar austriac, care a auzit de fenomenul defrişărilor ilegale din România şi a vrut să vadă totul cu ochii lui.

„Ceea ce am văzut la fața locului este exploatare intensivă a pădurilor, făcută în mod profesional, într-un mod sustenabil pentru comerț, dar asta nu are nimic de-a face cu apărarea mediului într-un parc național”, spune Thomas Waitz, europarlamentar si reprezentant al Partidului Verde Austria.

Oficialul european a fost însoţit de reprezentanţi Agent Green, care au organizat în parcul naţional şi un miting împotriva defrişărilor ilegale. Ei susţin că au văzut cum se taie fagi bătrani de până la 400 de ani, sub pretextul că se asigură astfel lumină pentru copacii tineri:

- De ce tăiaţi?

- Tăiem un pic. Ea vrea să o tăiem. Ajunge la vârsta la care ea vrea să o tăiem.

- Cine e ea?

- Pădurea vrea!

În timp ce oficialii se laudă cu Inspectorul Pădurilor, activiștii susțin că aplicația e trasă pe linie moartă.

Acel registru electronic de la depozite nu a fost niciodată operaționalizat și de aceea în depozit se amestecă lemnul legal cu cel ilegal și poate ajunge inclusiv lemn din parcuri naționale și păduri virgine”, atrage atenția Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.

Europarlamentarul austriac crede că toate companiile de procesare a lemnului trebuie mai atent verificate, legislația înăsprită și trebuie atrași mai mulți bani europeni, inclusiv pentru proiecte de dezvoltare a potențialului turistic în zonă.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Herbert Kickl, liderul extremei drepte din Austria, este anchetat pentru corupţie

Un urmărit internaţional, prins în județul Argeș după ce a alimentat la benzinărie o mașină furată şi a plecat fără să plătească

Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui Hitler, de ziua lui, dar nu știau ce se află acum în clădire

Austria, cuibul spionilor ruși. Cum a obținut FSB informații de pe telefoanele pe care oficialii de la Viena le-au pierdut în Dunăre

Partenerii noștri