Live

Guvern: Femeile angajate în învăţământ își pot prelungi rămânerea în activitate

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia personalul de gen feminin angajat în învăţământ poate opta să rămână în activitate până la vârsta de 65 de ani, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, scrie Agerpres.

"Un alt proiect de act normativ adoptat astăzi în şedinţa de Guvern este o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii educaţiei în vederea armonizării acestei legi cu Codul muncii şi pentru implementarea unei decizii a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte vârsta de pensionare a personalului de gen feminin angajat în instituţiile de învăţământ. A fost o lacună a legislaţiei trecute în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, posibilitatea ca persoanele de gen feminin, opţional, să decidă rămânerea în activitate până la vârsta de 65 de ani, de la 63 la 65 de ani, aşa cum este permis în Codul muncii şi pentru celelalte categorii de profesii", a informat Dancă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că în legislaţie exista o excepţie în acest sens, iar CCR a decis că este neconstituţională. Prin urmare, Guvernul a adoptat această OUG pentru a transpune concluziile Curţii Constituţionale şi pentru armonizarea Legii educaţiei cu prevederile din Codul muncii, a explicat şeful Cancelariei prim-ministrului.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Experiența unei profesoare care s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. „Mi-a dat 3.000 $ ca să-i fac tema pentru acasă”

Grădiniţă amendată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat pe stradă fără să fie observaţi de educatoare

Ciolacu: Din impozitul pe venit în viitor trebuie să fie deduceri. Astfel vei dezvolta învăţământul privat şi spitalele private

„Vă arunc jos de la etaj. Ieși, mă!”. Înregistrări revoltătoare dintr-o altă grădiniță a groazei. Educatoarea îi amenință pe copii

Partenerii noștri