Live

Accident grav: Un mort și doi răniți în stare gravă în urma impactului frontal dintre două mașini

Data actualizării: Data publicării:

O persoană a murit și două sunt în stare gravă, în urma impactului dintre două mașini, petrecut joi, pe DN 22, între județele Constanța și Tulcea, informează Mediafax.

Potrivit ISU Constanța, accidentul s-a produs pe DN 22, între județele Constanța și Tulcea. La fața locului au fost găsite trei victime în stare critică.

Unul dintre răniți nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul.

„În ciuda eforturilor susținute depuse de colegi una dintre victime a fost declarată decedată la fața locului. Celelalte două victime (fată și bărbat) au fost transportate inconștiente la UPU Constanța cu elicopterul SMURD și echipajul SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

Polițiștii din Tulcea au făcut verificările la fața locului în cazul accidentului de pe DN 22 și spun că din primele date, o femeie de 24 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea mașina pe DN22-E87, la limita cu județul Constanta, nu a adaptat viteza condițiile de drum, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 24 de ani, din Tulcea.

Persoana care a murit este o tânără de 25 de ani, pasager în mașina femeii, potrivit Poliției Tulcea.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un adolescent din Constanța a fost arestat preventiv, după ce a lovit cu pumnul în față un jandarm

O plajă din Constanța s-a transformat într-o baltă uriașă după ploile din oraș. Imagini de pe litoral cu o zi înainte de minivacanță

ÎPS Teodosie anunță că va aduce Lumina Sfântă de pe mare și anul acesta. Mesajul Arhiepiscopului Tomisului 

După 80 de ani, asistenta care a salvat vieți în Al Doilea Război Mondial alături de medicul Gafencu s-a întors la spital

Partenerii noștri