Live

Achiziția covertelor, oprită în ultima clipă. Explicația ministrului Apărării Naționale

Data publicării:

Guvernul renunță deocamdată la cumpărarea celor patru corvete, chiar în momentul în care ar fi trebuit să anunțe câștigătorul licitației. Procedura de achiziție a fost suspendată. Nu știm cât ar putea dura până se reia, pentru că depinde acum de instanțele de judecată. Ministerul Apărarii spune ca vrea să aștepte decizia judecătorilor.

Sunt două motive pentru această suspendare: Primul, șeful Departamentului pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar, pentru că are suspiciuni rezonabile că interesul naţional de securitate ar putea fi afectat, dacă procedura de achiziţie continuă.

Iar cel de-al doilea: Şantierul Naval Constanţa, care s-a asociat cu francezii de la Naval Group, a început un proces în care cere anularea licitaţiei.

Licitaţia trebuia încheiată încă de anul trecut, însă a fost amânată de mai multe ori. Este vorba despre 4 corvete ultramoderne în valoare totală de 1,6 miliarde de euro.

Trei mari companii internaţionale cu experienţă au intrat în cursă: Damen din Olanda, Fincantieri din Italia şi Navalgrup din Franţa.

Nu mă bucur că există o astfel de poziție. Am văzut că s-au țesut tot felul de scenarii privind această procedură de achiziție. Nu sunt adevărate, din toate informațiile pe care le dețin. Aici discutam de un interes național, de securitate și interesul României în a achiziționa această capabilitate. Poziția MApN e doar pentru a ne asigura că această procedură s-a făcut în deplină legalitate.

Noi avem cei 2%. Ideea e ca această achiziție să se facă în deplină legalitate și să putem face un transfer de tehnologie pentru că așa cum spun de multe ori e ușor să cheltui bani, dar ar fi foarte important să putem face și un transfer tehnologic ca să existe în România capabilităţi necesare şi pentru mentenanţă şi pentru alte lucruri”, a declarat Gabriel Leș, ministrul Apărării.

Sunt presiuni politice?

„Nu, nu. Este vorba de o capabilitate militară. Ministerul Apărării Naționale, inclusiv șeful SMG, nu are atribuții în acest proces. E departamentul pentru armamente și mă îndoiesc că cineva, la 1,2-1,6 mld de euro la o astfel de achiziție, poate să facă presiuni pentru că îți pui semnatura pe o astfel de achiziție”, a explicat Gabriel Leș, la Digi24.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România întârzie donarea sistemului Patriot către Ucraina. Washingtonul și Kievul pun presiune pe București să grăbească transferul

Ministrul Apărării, absent de la discuțiile din Parlament privind doborârea dronelor rusești/ Armata nu poate trage pe timp de pace

În ce condiții poate fi acum doborâtă o dronă care intră în spațiul aerian al României. Ședință pentru modificarea legii, în Parlament

Surse: Senatorii și MApN vor discuta despre modificarea legislației pentru a doborî dronele care intră pe teritoriul României

Partenerii noștri