Live

Bătuți de jandarmi | Mărturiile protestatarilor pașnici din imaginile devenite virale

Data actualizării: Data publicării:

Am rămas cu toții în minte cu imaginile terifiante de la protestul diasporei. Bărbați cu mâinile ridicate în semn de pace loviți cu brutalitate de jandarmi, femei în scaun cu rotile împinse de forțele de ordine, părinții care nu știu pe unde să-și mai ascundă copiii. Toate au fost surprinse de cameramanii Digi24, dar și de protestatarii din piață.

Ionuţ Ghiţă este unul dintre oamenii care acuză jandarmeria că a lovit protestatari paşnici. A postat pe reţelele de socializare imagini în care, deşi este cu mâinile ridicate, este lovit cu bastonul peste piept de unul dintre militari.

Ionuț Ghiță, protestatar: Vreau să spun că sunt apolitic, nu sunt nici cu PSD, nici cu PNL, nu mai dorim pe absolut nimeni. Ieşim pentru noi, pentru viitorul nostru, pentru copiii noştri, pentru un trai mai bun! Eu zic că jandarmii au făcut un abuz şi au acţionat la ordin. Nu aveau de ce să facă chestia asta.

Alţi oameni au transmis, la rândul lor, ciocnirile dintre oamenii din stradă şi forţele de ordine.

Lidia Iștoc, protestatar: Nici măcar nu se scanda ceva, gazele pur şi simplu au început să vină, nu ştiu dacă au fost oameni la care să nu ajungă, pentru că veneau din toate părţile. Eu am înţeles că voiau să evacuaze Piaţa Victoriei şi atunci oamenii au început să alerge pe toate bulevardele şi străzile din jur, eu am mers spre Aviatorilor.

„M-au bătut! Aveam mâinile ridicate şi au dat în mine”, a povestit un alt protestatar.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Imagini virale cu „strigătul de război” al unei parlamentare din Noua Zeelandă

VIDEO. Cod roșu de inconștiență pe șosele: Însoțitorul unui șofer sare pe portbagajul mașinii ca să imprime mai multă aderență

Mărturiile românilor care au ajuns în țară, după ce au scăpat din Gaza: „Moartea era peste tot. Erau copii morți pe străzi”

„Și-a sacrificat viața pentru mine și bebeluș”. Un bărbat din Israel a fost ucis de Hamas în fața soției sale și a copilului lor

Partenerii noștri