Live

O șoferiță care a încercat să fugă de polițiștii rutieri din București, blocată în trafic şi scoasă cu forţa din maşină

Data publicării:
Poliţiştii au fost nevoiţi să o scoată cu forţa pe femeie din maşină. Foto: Shutterstock

O șoferiță în vârstă de 45 de ani, care a încercat să fugă de un control al Poliţiei în Sectorul 1, a fost blocată în trafic şi scoasă cu forţa din maşină. Ea a fost dusă la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere au transmis că vineri, în jurul orei 22:30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 1, au observat o conducătoare auto care, în timp ce se deplasa cu autovehiculul, a săvârşit mai multe abateri la regimul rutier, relatează News.ro.

„Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii rutieri i-au indicat modul corespunzător de deplasare pe drumurile publice şi i-au solicitat acesteia să se legitimeze. Conducătoarea autoturismului nu s-a conformat indicaţiilor şi solicitărilor poliţiştilor, adoptând o atitudine sfidătoare faţă de aceştia şi a încercat să se sustragă controlului prin părăsirea locului în care fusese interceptată”, au transmis reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

Poliţiştii au fost nevoiţi să o scoată cu forţa pe femeie din maşină.

„Ca urmare a acţiunilor conducătoarei auto în cauză, poliţiştii au procedat la blocarea autovehiculului condus de aceasta, extragerea forţată a acesteia din vehicul şi conducerea ei la sediul subunităţii în vederea îndeplinirii procedurii de identificare şi sancţionare.

Conducătoarea auto a fost identificată în persoana unei femei în vârstă de 45 de ani, iar în momentul în care i-a fost solicitat să se supună testării privind consumul de alcool şi substanţe psihoactive aceasta a refuzat, devenind violentă verbal, motiv pentru care a fost imobilizată cu ajutorul mijloacelor din dotare şi condusă la sediul I.N.M.L. în vederea prelevării de mostre biologice”, a menţionat sursa citată.

Conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional pentru abaterile săvârşite la regimul rutier, cu amendă şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.

„Menţionăm faptul că folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare de către poliţişti sunt măsuri poliţieneşti prevăzute în legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, iar scopul acestora este de a înfrânge rezistenţa fizică a persoanei care nu se supune solicitărilor legale ale acestora”, au mai precizat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin i-a făcut pe spanioli să exclame ”Incredibil! Inexplicabil!” în meciul cu Manchester City. Reacția lui spune totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete

Un bărbat a fost omorât în bătaie de doi tineri lângă Piaţa Crângaşi din București. Agresorii au fost reținuți

Sindicaliștii care protestează față de taxele mari pe salarii au ajuns la Finanțe. Reprezentanți ai BNS au intrat la discuții

Număr uriaș de permise de conducere ridicate de poliție în doar 24 de ore, jumătate pentru viteză excesivă

Partenerii noștri