Live

Guvernul nu e de acord cu majorarea de 25% pentru profesori. Cărbunaru prezintă a treia oară aceeași ofertă cu cardurile de 2.500 lei

Data actualizării: Data publicării:
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Foto: George Călin/Inquam Photos

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat joi seara, după ședința coaliției privind greva profesorilor, că formele care permit majorări de salarii s-au epuizat în actuala lege a salarizării. Până la următoarea lege, cadrele didactice vor primi doar cardurile de 2.500 de lei. 

Executivul a decis să nu ofere creșteri de salariu pentru profesori în acest an, ci doar un bonus de 2.500 de lei, în două tranșe. 

Doar salariile personalului nedidactic vor crește cu 9%, a anunțat Cărbunaru. de asemenea, personalul nedidactic va primi două prime a câte 500 de lei, în iunie și octombrie.

„Decizia coaliției care va fi implementată mâine de Guvern vizează mărirea veniturilor personalului nedidactic din școli. E vorba de 55.000 de oameni cu o medie a creșterii veniturilor de circa 9%. Se vor adăuga două prime consecutive de câte 500 de lei în iunie și octombrie.

Pentru alți 220.000 oameni – personalul didactic și auxialiar, în iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 de lei, în octombrie altă primă de 1.500 de lei. Formele care permit majorări de salarii s-au epuizat în actuala lege a salarizării”, a precizat joi seara Cărbunaru.

Cărbunaru a precizat că discuțiile inițiale care s-au purtat în cursul săptămânii trecute cu reprezentanții sindicatelor vizau majorarea veniturilor personalului nedidactic din anexa 8, la care se adăuga „nevoia evidentă de a trata cu prioritate situația debutanților din sistemul educațional, unde s-a discutat inițial de această formă de stimulare de premiere atât pentru dumnealor, cât și pentru cei care predau, care lucrează în zonele defavorizate cu un stimul în valoare de 1000 de lei”.

„Iată că am ajuns la extinderea acestor formule care vor purta această formă de premiere pentru cariera didactică, pentru întreg personalul didactic, 220.000 de oameni care vor primi în total 2.500 de lei. (...) Ca atare este evident necesar ca noile majorări așteptate pe bună dreptate de cei din sistemul educațional să intre în cadrul noii legi a salarizării, care va avea regim de urgență, va fi devansat față de termenul fixat în cadrul PNRR pentru finalul acestui an, decembrie anul curent, în 15 iulie urmând a fi prezentat public și lansat în dezbatere și în analiză pentru a găsi cele mai bune formule astfel încât cu prioritate cei care lucrează în educație să își regăsească statutul atât din perspectiva poziției în grilă, cât și din perspectivă financiară mult mai aproape de ceea ce cu toții ne dorim pentru societatea noastră”, a adăugat Cărbunaru.

Sindicatele din educație ceruseră majorarea veniturilor tuturor angajaţilor cu 25% şi salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ligia Deca: Între iunie 2023 și iunie 2024 avem o creştere de peste 50% în medie, în învăţământ

Salariile profesorilor, majorate în ultima săptămână din an

Nou scandal pe salariile din Educație. Guvernul scoate majorările din „ordonanța trenuleț”. Sindicaliștii s-au dus la negocieri

Marius Nistor, reacție nervoasă după greșeala privind salariile profesorilor: E inacceptabil, cine e vinovat să răspundă cu funcția

Partenerii noștri