Live

Ce urmează după ce Tudorel Toader a declanșat procedura de revocare a procurorului general

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Augustin Lazăr nu a intervenit pentru a o sancţiona pe Laura Codruţa Kovesi în perioada în care aceasta era procuror şef al DNA. Este una din cele 20 de acuzaţii formulate de ministrul Justiţiei, în raportul de 63 de pagini care însoţeşte cererea de revocare a procurorului general. Tudorel Toader susţine, printre altele, că Augustin Lazăr ar fi fost numit în funcţie fără să îndeplinească toate criteriile legale și îi reproşează acestuia ancheta deschisă de DNA după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 13. Un argument pentru care a cerut, în februarie, şi revocarea Laurei Codruţa Kovesi. Procurorul general a declarat că va răspunde punctual fiecărei acuzaţii lansate de ministrul Justiţiei şi le-a cerut românilor să aibă în continuare încredere în procurori.

Raportul lui Tudorel Toader şi propunerea de revocare au fost transmise miercuri seară, în acelaşi timp, Secţiei de procurori a CSM şi preşedintelui României.

Potrivit Statutului magistraților și Legii privind CSM, revocarea procurorului general al României se face de către şeful statului, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Avizul are un caracter consultativ.

Punctul de vedere al CSM trebuie să fie emis în 30 de zile de la sesizare. Dar, după cum vedem, ministrul nu a mai aşteptat acest aviz pentru a-i cere preşedintelui să semneze revocarea procurorului general Augustin Lazăr.

Tudorel Toader acţionează, de fapt, pe baza deciziei CCR date în cazul Laurei Codruța Kovesi. Judecătorii Constituţionali au stabilit atunci că preşedintele României nu are competenţa de a evalua activitatea unui magistrat.

În consecinţă, nu poate să decidă dacă este sau nu cazul să refuze propunerea de revocare făcută de ministrul justiţiei. Poate contesta legalitatea demersului, nu şi oportunitatea acestuia.

Decizia îl obligă pe şeful statului să aprobe cererea ministrului şi face inutil orice aviz al CSM. Însă nici Curtea Constituţională, nici legislaţia în vigoare nu stabilesc un termen până la care preşedintele trebuie să semneze revocarea.

Citiți și

Dacian Cioloș cere moțiune de cenzură: Augustin Lazăr a fost numit legal

CTP: Singura șansă a lui Augustin Lazăr să scape de revocare era să fie mort!

Augustin Lazăr: Am fost notat 36 de ani cu "foarte bine". Se poate consulta mapa profesională de la CSM

USR: Tudorel Toader a scăpat de remaniere

CTP: Singura șansă a lui Augustin Lazăr să scape de revocare era să fie mort!

Sursa: Digi24

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tudorel Toader acuză o „monstruoasă coaliție” după pierderea funcţiei de rector al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Orban: Scrisoarea Comisiei de la Veneția a fost trimisă în presă pe filiera Tudorel Toader. Avem zeci de argumente la solicitare

CTP, despre „dezvăluirile lui T. Toader” și replicile consilierei lui Dăncilă și Dragnea: De ce a venit Toader să ne spună astea acum?

Predoiu: Dezvăluirile lui Tudorel Toader despre întâlnirea la care Dragnea cerea amnistie arată „caracterul mafiotic al guvernării PSD”

Partenerii noștri