Live

Legile justiției. Lazăr: Așteptăm o decizie „istorică” de la CCR

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Procurorul general Augustin Lazăr se declară convins că judecătorii Curții Constituționale vor da o decizie „istorică” la sesizările privind modificarea legilor Justiţiei.

„Ministerul Public în continuare este foarte atent, urmăreşte cu cea mai mare atenţie procedura de verificare a constituţionalităţii acestor legi. Am pus la dispoziţia instituţiilor competente toate suspiciunile de neconstituţionalitate pe care le-am avut şi avem convingerea că se va da o decizie de către Curtea Constituţională, una care va fi de referinţă, fără îndoială o decizie istorică cred că va fi, şi Curtea Constituţională cred că va da o soluţie înţeleaptă într-un caz care se află în atenţia opiniei publice româneşti”, a spus Augustin Lazăr, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat CCR, la sfârșitul anului trecut, în legătură cu mai multe articole din legile justiției.

Cea mai importantă critică adusă modificărilor Legii organizării judiciare se referă la înfiinţarea Parchetului special pentru investigarea judecătorilor şi procurorilor. Magistraţii consideră că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, deoarece ar deveni singura categorie profesională din România cu un parchet dedicat. Măsura este calificată drept o discriminare.

În modificarile aduse Legii CSM, magistraţii au identificat alte nereguli. O gravă încălcare a Constituţiei este considerată alegerea preşedintelui CSM doar prin votul judecătorilor aleşi în Consiliu, iar a vicepreşedintelui doar de către procurorii membri.

Înalta Curte consideră că verificarea, de către comisiile parlamentare de control al serviciilor secrete, a declaraţiilor date de magistraţii aleşi în CSM, conform cărora nu sunt ofiţeri acoperiţi sau colaboratori, încalcă separaţia puterilor în stat.

Prima sesizare făcută de Curtea Supremă se referă la Statutul magistraţilor. Documentul a fost trimis CCR înainte de Crăciun. Cei 89 de magistraţi care l-au adoptat atunci susţin că schimbările votate de Parlament încalcă 14 articole din Constituţie.

La prima ședință a CSM din acest an, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa şi încrederea că judecătorii Curţii Constituţionale se vor apleca cu mult profesionalism şi cu multă obiectivitate asupra aspectelor contestate în legile justiţiei, despre care a spus că au fost adoptate fără transparenţă, printr-o procedură neclară, ad-hoc, cu „pumnul în gura opoziţiei” şi sub presiunea timpului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Augustin Lazăr, despre brățările dacice: „Comunitatea ştiinţifică serioasă nu are niciun fel de dubii cu privire la autenticitatea lor”

Iniţiativa legislativă cetăţenească „Luna iunie - Luna Identităţii Creştine” nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie (CCR)

CCR: Devansarea alegerilor prezidenţiale este constituţională

REPER a atacat OUG-ul de comasare a alegerilor la CCR. Cioloș: Am fost deposedați de Guvernul Ciolacu de dreptul de a ne apăra votul

Partenerii noștri