Live

PNL: Gestul firesc al ministrului Justiţiei într-o ţară normală era să demisioneze

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partidul Naţional Liberal susţine decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a refuza revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, propusă de ministrul Justiţiei şi avizată negativ de Consiliul Superior al Magistraturii şi consideră câ în această situaţie gestul firesc este demisia ministrului Justiţiei Tudorel Toader.

"Urmare a acestei decizii, care reprezintă atributul exclusiv al preşedintelui României ce nu poate fi cenzurat, conform legii în vigoare, gestul firesc al ministrului Justiţiei într-o ţară normală era acela de a-şi depune demisia din funcţie", consideră liberalii, adăugând: "Cu toate acestea, Tudorel Toader insistă în a se erija în avocatul celor certaţi cu legea, al liderilor PSD-ALDE, anunţând în numele acestora sesizarea Curţii Constituţionale".

PNL consideră că ministrul Justiţiei nu poate sesiza Curtea Constituţională, iar într-un astfel de caz doar prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului pot întreprinde un astfel de demers.

"În plus, demersul anunţat de Tudorel Toader nu are fundamentare juridică, deoarece preşedintele României a acţionat strict în limitele impuse de lege, iar acest lucru reiese tocmai din actuala reglementare care stabileşte caracterul consultativ, pentru preşedinte, al avizului CSM. În cazul în care preşedintele României ar fi fost obligat să valideze propunerea ministrului Justiţiei, avizul CSM nu şi-ar fi găsit sensul", argumentează PNL.

Liberalii spun că întreaga argumentaţie pe care s-a bazat propunerea de revocare a şefului DNA formulată de Tudorel Toader a fost desfiinţată de CSM, garantul constituţional al independenţei justiţiei.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Tuță, candidatul Alianței PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, și-a depus candidatura: „Vom reconstrui capitala Capitalei”

Burduja și-a depus candidatura la Primăria Capitalei. Candidatul PNL a ajuns la eveniment pe motocicletă, aplaudat de liberali

Burduja intră în concediu fără plată la Ministerul Energiei

Burduja, despre șansele la Primăria Capitalei: Nu comentez sondaje. Pentru mine funcția nu este o miză în sine

Partenerii noștri