Prima reacție a lui Cristian Boureanu după condamnarea cu suspendare
Fostul deputat Cristian Boureanu a declarat la Judecătoria sectorului 1, după ce a fost condamnat la doi ani şi două luni închisoare cu suspendare, că respectă decizia judecătoarei, pentru că „a citit ce s-a întâmplat” și că s-a uitat pe probe. El a fost condamnat în primă instanță pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, el fiind acuzat că a lovit un poliţist rutier. În acelaşi dosar, prietena lui, Laura Dincă, a fost achitată pentru mărturie mincinoasă.
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 30 aprilie
Incendiu și explozii la o clădire din Sectorul 1 al Capitalei
Povestea asistentei care a salvat vieți în Al Doilea Război Mondial alături de medicul Gafencu
Orfelinatele groazei din anii '90 n-au dispărut
Firea și-a depus candidatura la PMB
Biden îl ironizează pe Trump
O mașină a fost filmată pe contrasens pe A1
Un bărbat și-a cumpărat un televizor nou cu monedele găsite pe jos
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 28 aprilie
„Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a ținut puternici într-un an foarte greu. Primele două luni separat, în continuare împreună. Mulțumesc tuturor celor care au crezut în ce am povestit înainte să apară dovezi, știți că nu am vorbit despre probele din dosar și am refuzat să le fac publice. Mulțumesc foarte mult domnului Ion Dincă, eu nu-l cunoșteam, a fost prima oară când l-am văzut când eram deja în arest. A stat ca un câine de pază în momentul în care s-au colectat declarațiile și probele. Multe probe au ajuns la dosar după șase, opt luni și sunt probe care nu au ajuns niciodată la dosar”, a declarat Cristian Boureanu.
„Respect decizia judecătoarei și apreciez că cineva a citit cu adevărat ce s-a întâmplat și s-a uitat pe probele existente. O singură concluzie vreau s-o trag. M-am legitimat și decizia de azi arată foarte clar că nu există acuzație că nu m-am legitimat. M-am legitimat conform legii, cu documente. Nu l-am atins pe polițist. Eu am fost acuzat că l-am degradat, că i-am rupt uniforma și epoleții. Uniforma a fost întreagă tot timpul, pentru că nu m-am apropiat de el. Nici poveste că l-am imobilizat, că i-am prins mâna la spate și i-am făcut fractură de mână. Nu i-am prins degetul la ușă, ușa s-a închis o singură dată și polițistul era la un metru și jumătate”, a adăugat fostul parlamentar.
În ceea ce privește daunele de 7.000 de euro către Spitalul Floreasca, el a refuzat să facă declarații: „Instituțiile statului sunt obligate să-și recupereze cheltuielile”.
Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, a spus că s-a gândit că va fi achitată pentru că „am încredere în Dumnezeu”.
„Cred că cea mai grea palmă este palma de la Dumnezeu, dacă o iei de la un om trece”, a adăugat ea.
În continuare, fostul parlamentar a spus că acuzația procurorilor la adresa iubitei sale a fost „un pretext. A fost primul din tot incidentul care a predat telefonul cu care a filmat”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News