Live

MAE: Alertă de călătorie pentru Slovenia. Este pericol de incendii masive de vegetaţie

Data actualizării: Data publicării:
MAE informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Slovenia că există pericole majore din cauza incendiilor. Foto: Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovenia că există pericole majore din cauza incendiilor izbucnite în regiunea Kras, ca urmare a valului actual de caniculă.

„Incendiile au devastat o porţiune semnificativă de câmpie şi deal din regiunea vestică Kras, pentru stingerea lor fiind deja cooptaţi 1.000 de pompieri şi peste 260 de lucrători forestieri. Forţele Armate ale Republicii Slovenia sunt, de asemenea, implicate în eforturile de stingere a incendiilor„, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de MAE.

Sursa citată precizează că, în prezent, se alocă resurse suplimentare pentru stingerea incendiilor şi crearea de coridoare de evacuare, prin cooptarea de detaşamente noi de pompieri în zonele din vecinătatea satelor Opatje, Koritana Krasu, Hudi Log, Rence şi a oraşului Nova Gorica.

„Există temeri privind reizbucnirea incendiilor, ca urmare a intensificării vântului. În plus, situaţia este defavorabilă şi ca urmare a deteriorării calităţii aerului în zonele afectate de fum, care s-au extins din zona Kras către regiunile Gorenska şi Slovenia Centrală. În regiunile de coastă există pericolul apariţiei problemelor respiratorii şi a iritaţiilor oculare”, mai avertizează MAE, potrivit Agerpres.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în R. Slovenia: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://ljubljana.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Franța: Va avea loc o grevă în transportul aerian

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Se anunță greve care vor da peste cap transportul public

Odobescu, după atacul Iranului asupra Israelului: „Suntem profund îngrijoraţi de situaţia de securitate din Orientul Mijlociu”

Grecia se ține de cuvânt și le oferă vacanțe gratis turiștilor evacuați din cauza incendiilor, anul trecut. Care sunt condițiile

Partenerii noștri