Live

Marș comemorativ, la 4 ani de la Colectiv: „Capul lui Arafat vrem!”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Miercuri, 30 octombrie 2019, a fost o zi cu amintiri dureroase pentru o țară întreagă. S-au împlinit patru ani de când aproape 400 de tineri înghesuiți într-un club cu 80 de locuri din București s-au trezit în mijlocul unui incendiu nemilos. Nu au putut să iasă toți din Colectiv pentru că exista o singură ieșire, și aceea îngustă. 64 de oameni au pierit din cauza incendiului, încă unul s-a sinucis după aceea, iar aproape 200 au rămas mutilați pe viață. N-a durat nici două minute incendiul, dar a fost teribil. A început apoi operatiunea de salvare. Una haotică, ratată, din care detalii bulversante au ieșit la iveală abia săptămâna trecută.

Gestionarea ulterioară a situației de criză a fost de asemenea deficitară, cu un ministru al Sănătății care spunea că nu are nevoie de ajutor internațional, deși victimele se stingeau din viață una după alta. Vinovații nu au fost pedepsiți nici acum, iar statul nu a înțeles ce trebuie să facă.

În cei patru ani scurși de la dramă, au apărut doar 10 paturi pentru pacienții cu arsuri foarte grave, deși ar trebui să fie cel puțin de două ori mai multe.

În București, Arad, Constanța, Galați și alte orașe, mii de oameni au pornit în marșuri de comemorare. În Capitală au fost peste 1.500 de participanți. Mitingul a fost tăcut, dar asta nu a însemnat că oamenii nu și-au spus păsul. La 4 ani după tragedie, prietenii și familiile victimelor din clubul Colectiv cer demisia lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Comemorare tăcută și furioasă, la Colectiv

Sunt patru ani de la incendiul care a luat 65 de vieţi şi care a marcat o ţară întreagă. Locul în care funcţiona clubul Colectiv a fost miercuri loc de pelerinaj. Şeful statului, ambasadori, rude ale celor care au pierit şi supravieţuitori ai incendiului au aprins lumânări şi au adus flori pentru cei care nu mai sunt. Comemorarea a fost urmată, seara, de un marş tăcut care a pornit de la Piaţa Unirii şi s-a oprit în faţa Colectiv, în ciuda ploii și a frigului. Iar oamenii au cerut, prin pancarte, demisia lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

©Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 1.500 de oameni s-au adunat în parcul din Piața Unirii, la patru ani de la tragedia care s-a petrecut în Clubul Colectiv, unde 64 de oameni au murit și alți 146 au fost răniți. Manifestanții au venit cu flori albe și lumânări pentru a parcurge traseul din Piața Unirii până la Clubul Colectiv. Între participanți au fost și tineri care au supraviețuit incendiului.

Oamenii au pornit în marș pe traseul: Piaţa Unirii - Splaiul Unirii - Strada Bucur - Parcul Bucur. Pe o pancartă de mari dimensiuni purtată de oameni scria: „#COLECTIV”, „Capul lui Arafat vrem!” şi „Arafat - demisia”. 

Un alt text de pe aceeaşi pancartă reproducea o declaraţie a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, din 2018: „Putem demonstra orice secundă că intervenţia de la Colectiv era în parametri. Chiar peste parametrii care ar fi putut să facă alte ţări din jurul nostru”.

Cei care participă la marș spun că și-au pierdut încredere în statul român.

Numele victimelor au fost scrise pe o pânză albă.

Sute de persoane s-au adunat apoi în Piaţa Bucur pentru a comemora victimele incendiului din clubul Colectiv, după marşul început în Parcul Unirii. Oamenii au păstrat un moment de reculegere şi au aprins lumânări la monumentul ridicat în memoria victimelor.

Reporterul Digi24 Ioana Ciurlea a stat de vorbă cu Laurențiu Istrate, un părinte care și-a pierdut fiul de 22 de ani în incendiul de la Colectiv. Vrea dreptate și ca el, o țară întreagă. 

Adrian Albu, supravieţuitor al tragediei de la Colectiv, spune că un mesaj al acestui marş pe care l-ar adresa autorităţilor s-ar referi la „responsabilitate personală”.

„Suntem aici pentru că se fac patru ani. Patru ani de nepăsare, de indolență, de când noi știm, ca popor că suntem pe propriile picioare și că statul pe care noi îl plătim e degeaba. Mi-aș fi dorit, în timpul acesta, să văd mai multă responsabilitate, ca cei care sunt puși în funcții să îi respecte pe cei care îi pun acolo și să își îndeplinească atribuțiile pentru care sunt plătiți, nu doar să stea la poze, să dea bine, ca să mai prindă un mandat. (...) Înainte de Colectiv oamenii erau mult mai nepăsători. După Colectiv s-a produs ceva, s-a trezit societatea civilă și a început să conștientizeze că dacă noi nu facem nimic nu o să facă nimeni pentru noi”, a spus Adrian Albu, citat de Mediafax.

„Fiecare om, dacă este responsabil de ceea ce face, ar fi un mare pas înainte pentru toată ţara. Toată lumea şi-ar face treaba şi nu am mai avea problemele pe care le avem. În loc să stăm să facem poze şi să vorbim la telefon, ar trebui să coordonăm o intervenţie, de exemplu”, a afirmat el, citat de Agerpres. Adrian Albu a adăugat că Jean Chelba, tatăl fotografului Alex Chelba (33 de ani), decedat în urma incendiului din Colectiv, nu a mai apucat să vadă „dreptatea făcută”. Jean Chelba a murit în ianuarie, la vârsta de 68 de ani. „Sper să nu se întâmple ca la alte dosare, cum ar fi Revoluţia sau Mineriada”, mai spune Adrian Albu despre procesul Colectiv.

Dezvăluiri cutremurătoare: victime lăsate să agonizeze pe caldarâm, la Colectiv

Adrian Albu a rememorat la Digi24 ce s-a întâmplat în noaptea Colectiv și a făcut și o dezvăluire în premieră: în dosarul care este acum la tribunal este și lista celor care au fost declarați decedați în acea seară. Una dintre victime prezintă „activitate cardiacă” pe EKG-ul pe care îl avea pe piept, deși se spunea că este decedată. Era o fată. La IML, când s-a făcut raportul, s-a spus: „Nu prezintă urme de resuscitare”. Acel EKG este făcut la ora 23:57. Nu este nicio explicație. Fata aia a fost lăsată să agonizeze o oră și jumătate cel puțin. Se poate ca între victimele lăsate pe caldarâm să mai fi fost persoane în viață, care au fost lăsate acolo, a spus Adrian Albu la Digi24.

Alți participanți la comemorare cred că tragedia de acum patru ani s-ar putea repeta oricând. „În orice moment se poate întâmpla la fel. Domnul Arafat spune că nu, dar noi spunem că da. Am văzut imaginile noi. Am simțit indignare și aceeași neputință ca în seara de 30 octombrie, acum 4 ani. Realizăm că suntem singuri, suntem mulți, dar tot singuri. Ar trebui să fie statul alături de noi, dar din păcate statul nu este alături de noi. Schimbarea începe, însă, cu noi. Trebuie să ne facem auziți, pentru noi, pentru ei și pentru copiii noștri”, a spus un alt participant.

64 de tineri au pierit în urma incendiului de la Colectiv. Un al 65-lea, supraviețuitor, și-a luat zilele pentru că nu a suportat gândul de a-și fi pierdut iubita în această tragedie.

Supraviețuitorii nu știu nici acum cine sunt vinovații. La patru ani după tragedie, procesul continuă, iar procurorii au început încă o anchetă împotriva pompierilor, pentru că au ascuns până acum imagini care arată intervenția de salvare haotică.

(surse: Digi24, Mediafax, Agerpres)

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spitalele se pregătesc în caz de război. Arafat: Chiar dacă acest lucru e foarte puțin probabil, a fi pregătit este obligatoriu

Copil salvat de un dispecer 112, prin telefon. De ce trebuie să știm să acordăm primul ajutor. Arafat: Poate salva o viață

În ce stare e bărbatul care și-a tăiat venele în avionul TAROM și cum a putut trece cu o lamă la controlul de securitate din Bruxelles

În avionul TAROM în care un pasager și-a tăiat venele cu lama se aflau Mircea Geoană, Raed Arafat și Rovana Plumb

Partenerii noștri