Live

Ministerul Energiei: Nu există riscul să apară un deficit de carburanţi în România, odată cu embargoul asupra ţiţeiului rusesc

Data publicării:
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan. Foto: George Călin/Inquam Photos

Embargoul impus de Uniunea Europeană asupra ţiţeiului rusesc adus pe mare începând cu data de 5 decembrie nu va duce la un deficit de carburanţi pe piaţa din România, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, informează Agerpres.

Una dintre cele trei rafinării din România, Petrotel, deţinută de Lukoil, importa ţiţei din Rusia adus prin Marea Neagră până în Portul Constanţa.

"România este parte a Uniunii Europene şi suntem activi în toate dezbaterile şi comunicările şi toate măsurile pe care UE le implementează. Prin aceste măsuri, nu ne dorim să afectăm piaţa din România şi întotdeauna căutăm alternative la aceste probleme, care sunt cauzate în cea mai mare parte de invazia Rusiei în Ucraina. Cu siguranţă căutăm alternative care să ne asigure necesarul de consum şi căutarea acestor alternative se desfăşoară alături de celelalte state europene", a declarat Drăgan.

Întrebat dacă Ministerul Energiei a discutat cu Lukoil şi dacă au fost găsite soluţii pentru ca rafinăria să nu se închidă, ceea ce ar duce la o lipsă de carburanţi pe piaţa din România, oficialul a răspuns: "Întotdeauna există mesaje care sunt provocatoare, caută lucruri care să atragă atenţia, acelaşi lucru se discuta şi la începutul acestui an. După cum am observat, nu am avut o întrerupere a furnizării de combustibili în România şi cred că nici în perioada următoare nu există un asemenea risc major".

În ceea ce priveşte intenţia UE de a plafona preţul ţiţeiului rusesc venit prin conducte, el a precizat că discuţiile în acest sens nu au fost finalizate.

"Vă pot spune că există discuţii, chiar la ultima reuniune a Consiliului miniştrilor energiei au existat discuţii în acest sens şi va exista un nou Consiliu la începutul lunii decembrie. Toate statele transmit şi colaborează pentru găsirea unei soluţii, unei alternative, care să ofere predictibilitate şi să nu creeze panică sau întreruperi în furnizarea de combustibil pentru piaţa europeană", a completat Drăgan.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Carburanții s-au scumpit constant în 2024. Chiar dacă prețurile se mențin, motorina va costa 8 lei la 1 iulie, iar benzina 7,50 lei

"Am prea mulți bani, nu mă prea uit". Reacția bizară a unui șofer întrebat despre cât costă un plin după ultimele scumpiri la pompă

Accizele la combustibili se majorează de două ori în 2024

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie, dar o creștere și mai mare a prețurilor vine peste șase luni

Partenerii noștri