Live

Ministrul Economiei: Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu ne protejează de Covid. Cele neconforme sunt din import

Data publicării:
ANPC a identificat măști de import care nu protejează de Covid-19. Foto: Profimedia Images

Jumătate din măștile vândute pe piața din România nu protejează împotriva coronavirusului, susține Ministrul Economiei. Potrivit acestuia, ANPC a identificat numeroase nereguli în acest sens, iar Ministerul Economiei urmează să emită un ordin pentru a obliga comercianţii să informeze consumatorii în cazul celor neconforme.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că în urma controalelor făcute de ANPC s-a constatat că măștile de import aflate pe piață nu protejează împotriva Covid-19 și au o calitate îndoielnică și recomandă oamenilor să achiziționeze produse românești. 

"Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie - hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori - nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia", a spus ministrul, potrivit Agerpres.

ANPC a dat amenzi de 18 milioane de lei unor comercianţi care aveau la raft astfel de măşti neconforme, iar în luna noiembrie a emis noi alerte pentru astfel de produse. 

Ministrul a sfătuit oamenii să cumpere măşti româneşti.

"Toate măştile neconforme sunt măşti din import. Vreau să le spun românilor că avem peste 16 companii care produc măşti în România, care pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă", a completat Popescu.

El le-a cerut retailerilor şi reţelelor de farmacii să nu mai permită la comercializare produse neconforme.

"Vom emite un ordin care să spună clar că aceste măşti nu asigură protecţie împotriva Covid, ca oamenii să ştie când cumpără că, dacă acel produs este pe raft şi i se spune mască, el nu este o mască care protejează", a adăugat reprezentantul Guvernului.

Editor : Alexandra Andronie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul Economiei spune că unii angajați vor fi înlocuiți de roboți: „Trebuie să fie pregătiți pentru a avea alte joburi”

Ministrul Economiei explică de ce România nu produce obuze la standarde NATO: Armata trebuie să ne furnizeze specificațiile

De ce cred că vom duce inflația sub 5% la final de an

Radu Oprea, ministrul Economiei, la Interviurile Digi24.ro: În următorii 2-3 ani vom depăși ca putere de cumpărare Polonia și Ungaria

Partenerii noștri