Live

Galerie Foto Nepalul, obligat să își închidă școlile din cauza poluării atmosferice. Capitala țării, printre cele mai poluate orașe din lume

Data publicării:
Capitala Nepalului, Kathmandu, învăluită într-un nor gros de particule. FOTO: Profimedia Images

Nepalul o ordonat închiderea şcolilor din cauza poluării atmosferice, fiind pentru prima dată în istoria ţării din Himalaya când autorităţile decid închiderea instituţiilor de învăţământ din acest motiv.

Capitala Nepalului, Kathmandu, învăluită într-un nor gros de particule, este în prezent clasată printre cele mai poluate oraşe din lume, indicele calităţii aerului atingând valori de peste 300 la sfârşitul săptămânii trecute.

„S-a decis închiderea instituţiilor de învăţământ până vineri. Din câte ştim, este prima dată când şcolile sunt închise din cauza poluării”, a declarat pentru AFP Deepak Sharma, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, potrivit Agerpres.

Guvernul a solicitat, de asemenea, populaţiei să rămână în case şi să evite lucrările de construcţie sau incinerarea gunoiului.

Experţii atribuie această poluare efectului combinat al incendiilor forestiere din mai multe părţi ale ţării şi condiţiilor meteorologice.

Vizibilitatea redusă din cauza poluării a perturbat zborurile către aeroportul din Kathmandu, provocând întârzieri de câteva ore.

Aeroportul a fost închis chiar vineri, când vizibilitatea a scăzut sub 1.000 de metri, înainte de a fi redeschis în aceeaşi zi, potrivit unui oficial al aeroportului.

Editor : Ioana Coman

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oamenii de știință au reușit să producă „plasticul viu”. Cum ar putea salva materialul-minune planeta de la dezastru ecologic

Masca nu e o soluție contra prafului saharian. Beatrice Mahler explică ce poți face ca să te protejezi, mai ales dacă ai astm

Praful saharian sufocă România. Imagini cu străzi și mașini acoperite de un strat de nisip fin

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Partenerii noștri