Live

Percheziţii la membrii unei grupări care ar fi obținut peste 2 milioane de euro înşelând mii de oameni cu anunţuri online fictive

Data publicării:
Sursa foto: DIICOT

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat, joi, 13 percheziţii domiciliare vizând presupuşi membri ai unei grupări care ar fi înşelat peste 5.000 de persoane, în special din străinătate, cu anunţuri fictive de vânzare bunuri, postate online, prejudiciul fiind de peste 2.000.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, ancheta vizează fraude informatice şi spălare de bani, infracţiuni care ar fi fost comise de grupare, ai cărei membri ar fi din judeţele Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Dolj, Ilfov, Călăraşi şi din municipiul Bucureşti.

Percheziţiile au avut loc pentru completarea probatoriului, gruparea fiind în atenţia anchetatorilor încă de anul trecut, scrie Agerpres.

În 2020, anchetatorii au stabilit că membrii grupării ar fi modificat conturi legitime de pe portaluri de comerţ online, prin schimbarea datelor personale ale titularilor, vizând în principal conturile bancare asociate. Victimele expediau sumele de bani aferente bunurilor promise/oferite spre vânzare, în conturi bancare controlate de către membrii grupării infracţionale.

De asemenea, gruparea ar fi postat anunţuri fictive pe site-uri internaţionale specializate în vânzarea de autoturisme sau închirieri imobile, şi, ulterior, ar fi deschis sau intermediat deschiderea de conturi bancare necesare pentru transferul banilor proveniţi din infracţiuni, atât în România, cât şi în Marea Britanie şi Italia, folosindu-se de documente de identitate falsificate.

Pe parcursul cercetărilor efectuate până în noiembrie 2020, au fost identificate peste 2.000 de victime, în special din Germania, dar şi din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia şi Italia.

Sumele de bani obţinute din săvârşirea acestui gen de infracţiuni ar fi fost disimulate de către membrii grupării, fiind, în final, folosite la achiziţionarea unor imobile şi autoturisme de lux.

În cursul anului 2021, faţă de 12 membri identificaţi iniţial, au mai fost identificaţi 14 membri ai grupării infracţionale organizate.

Pe parcursul cercetărilor efectuate în acest an, au fost identificate încă 3.000 de victime, în special din Germania, dar şi din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia Italia şi S.U.A., numărul total al acestora fiind de aproximativ 5.000 de persoane.

"Până în prezent, s-a conturat un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 de euro", a precizat Poliţia Română.

Conform sursei citate, în urma percheziţiilor au fost ridicaţi 44.928 de lei, 870 de euro, 70 de lire sterline, patru laptop-uri, cinci stick-uri de memorie, opt pliculeţe care conţin o substanţă pulverulentă de culoare albă, 10 telefoane mobile, un card de memorie, o tabletă, 13 cartele SIM, o unitate tip desktop, înscrisuri şi patru carduri bancare.

Şase persoane au fost ridicate şi duse la audieri.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Escrocherie cu aur fals. Mai multe case de amanet din țară au fost înșelate, timp de 2 ani, cu tinichele de două milioane de lei

Traficanți prinși în flagrant. Au aruncat drogurile la WC și o geantă cu 130.000 de euro pe geam

Un copil de 13 ani ar fi fost vândut de părinți unor ciobani din Brașov. Percheziții la stână

Plante de canabis, înalte de 4 metri, crescute în sere, în Caraș-Severin. Sute de kilograme de droguri, confiscate de DIICOT

Partenerii noștri