Live

Plic cu 30.000 de euro găsit într-un supermarket din Timișoara. Persoana care l-a pierdut este, însă, de negăsit

Data publicării:
Voucherele sociale vor fi încărcate cu a treia tranșă de 250 de lei. Foto: GettyImages

Un plic plin cu 30.000 de euro a fost găsit joi seară într-un supermarket din Timişoara.

Plicul cu bani a fost găsit de o angajată a magazinului după ce un client al magazinului a sesizat că îi merge greu căruciorul de cumpărături, potrivit Opinia Timișoarei.

Un agent de pază a declarat pentru sursadevest.ro: „Eram la dispecerat şi mă uitam pe camerele de supraveghere, iar la un moment dat am văzut că se întâmplă ceva la una dintre casele de marcat. Am mers acolo şi am văzut că un client nu poate să împingă căruciorul, pentru că o roată se blocase în ceva. Era un plic mare, pe care l-a ridicat casiera, ca să îi permită domnului respectiv să treacă. Femeia era speriată, nu ştia ce conţine plicul şi mi l-a dat mie. L-am deschis şi am văzut că sunt mulţi bani”.

Cei care au găsit plicul cu 30.000 de euro au anunțat imediat autoritățile, iar la faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie care a preluat plicul cu bani pentru a-l preda proprietarului, însă acesta nu a fost deocamdată găsit.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tânăr de 31 de ani a fost găsit mort într-un apartament din Timișoara

Şoferul unui autobuz de transport în comun din Timișoara, operat de urgență după ce a fost lovit de un pasager

Un pui de cățel a călătorit 100 de kilometri sub capota unei mașini din Timișoara. Șoferul l-a găsit pitit în zona motorului

Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în iulie. Ce spune despre „celebra autostradă pentru urși”

Partenerii noștri