Live

Adrian Năstase se compară cu Iuliu Maniu: Mă intreb dacă comuniștii i-au retras decorațiile după condamnare

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Fostul premier Adrian Năstase a scris vineri un text pe blog în care critică decizia președintelui  de a-i retrage decorația. Năstase se compară cu liderul țărănist, Iuliu Maniu, deținut politic persecutat de regimul comunist și susține că a fost și el condamnat pe nedrept, la comanda lui Traian Băsescu.

„Poate că pentru câteva zile, Iohannis va fi un „erou” al Societătii Timisoara si al unor radicali #rezist. In  timp, insă, acest gest, lipsit de elegantă, va fi contestat de oamenii politici si de oamenii de bun simt. Si va deveni un precedent. Decoratia din urmă cu 17 ani a fost acordată pentru unele merite (care nu cred că pot fi contestate nici din perspectiva timpului). Condamnările nedrepte, dictate, ulterior, de către Băsescu, prin instrumentele sale din magistratură, nu au nicio legătură cu argumentele pentru decorare. A te preface că, după 7 ani sau 5 ani de la condamnări că poti să le dai relvantă, este o mârsăvie politică.

Mă vor injura unii, dar mă intreb dacă comunistii i-au retras decoratiile lui Maniu, după condamnarea sa.”, a scris Adrian Năstase.

Fostul premier susține că retragerea decorațiilor a fost făcută selectiv și că gestul de a fi invitat la Cotroceni și mai apoi de a i se retrage decorația a fost o mârșăvie politică.

„Cum poate fi calificat gestul său de a mă invita la Cotroceni, la receptia organizată cu ocazia Zilei nationale, pentru ca, după două zile, la intrebarea „naivă” a unei ziariste, să anunte că-mi va retrage o decoratie, acordată in urmă cu 17 ani, pentru anumite fapte si intr-un anumit context? Si in ziua in care l-a decorat pe ambasadorul Klemm, la plecarea din tară, probabil pentru felul in care s-a comportat acesta in calitate de guvernator pentru România. Incercând, pe de altă parte, să mă umilească, punându-mă pe acelasi plan cu Laszlo Tokes, căruia, de asemenea, i-a retras decoratia”, a mai scris Năstase.

Preşedintele României a semnat miercuri decretele privind retragerea decorațiilor acordate în trecut unor persoane care au fost condamnate pentru diverse infracțiuni.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul „Zambaccian”, pentru şantaj şi luare de mită şi la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii. Acesta a fost decorat în anul 2002 de fostul președinte Ion Iliescu cu Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A cheltuit 150.000 de euro pe operații estetice pentru a arăta ”ca o papușă”, dar a ajuns ”un extraterestru”! Ce a ieșit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul lui Klaus Iohannnis de Paște: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis și Michelle Yeoh vor fi premiați de Atlantic Council

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Partenerii noștri