Live

Motivul pentru care doi bărbați s-au luat la bătaie la o secţie de vot din Dolj

Data publicării:

Un bărbat din localitatea Ţuglui, judeţul Dolj, a depus o plângere la poliţie, în care susţine că a fost bătut de un alt bărbat, pe care îl fotografia în timp ce transporta două persoane la vot.

Potrivit Poliţiei Dolj, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ au fost sesizaţi de un bărbat de 42 de ani, din Ţuglui, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, a fost agresat fizic de un alt bărbat, pe motiv că i-a făcut fotografii, în timp ce transporta două persoane la vot.

Din verificările efectuate a rezultat că un bărbat de 49 de ani ar fi transportat un bărbat de 73 de ani, care se deplasa cu ajutorul unui cadru metalic, acesta fiind însoţit şi de fiica sa de 53 de ani, cei doi fiind rude cu cel pe care il transportau. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt IPJ Dolj.

Reprezentanţii USR Dolj susţin că bărbatul agresat este membru al formaţiunii, iar cel care l-ar fi bătut ar fi angajat al Primăriei.

„Colegul nostru de la USR Ţuglui a fost lovit şi agresat de un angajat al Primăriei pentru că a fotografiat oameni care staţionau ilegal în faţa secţiei de votare” , a scris, pe Facebook, Adrian Prisnel, preşedintele USR Dolj.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2019, vot diaspora, turul 2. Record absolut: câți români au votat în străinătate

Numărătoare paralelă PSD. Viorica Dăncilă a câștigat în doar cinci județe. Unde a înregistrat scorul cel mai usturător

Viorica Dăncilă nu se consideră vinovată pentru eșec și spune că numai Congresul o poate schimba din funcție

Ce a scris Viorica Dăncilă pe Facebook după ce a aflat că a pierdut alegerile

Partenerii noștri