Live

Austria spune oficial NU aderării României la Schengen: ”Nu există o aprobare pentru extinderea cu Bulgaria și România”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, marți, că Austria se opune integrării României în Spațiul Schengen. El a făcut declarațiile la Summit-ul UE-Balcanii de Vest, de la Tirana. Declarația vine la o zi după ce ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost la Viena, unde s-a întâlnit cu ministrul de Interne Gerhart Karner. 

”Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Nehammer. 

Ministrul Bode a încercat să-l convingă pe omologul autriac de faptul că nu există un coridor de imigrație prin România, dar Karner a rămas pe poziții. 

Președintele Klaus Iohannis a declarat, tot marți, la Tirana, că România va negocia până în ultima clipă. 

"Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI ai miniștrilor de Interne și Justiție. Acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci încă e nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acestei decizii. Suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să aducem decizia unde o dorim noi. Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment. În condițiile în care deciziile referitoare la România și Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice. Nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie convenabilă pentru ambele părți”, a spus șeful statului român. 

Extinderea Spațiului Schengen se va decide la JAI, Consiliul Miniștrilor de Justiție și Afaceri Interne din UE, joi și vineri. 

Editor : A.V.D

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut în public la o lună după ce a fost stropit cu acid și i-a lăsat mască pe toți! Imagini greu de privit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consiliu JAI la Luxemburg. Laura Kovesi va prezenta un bilanț al Parchetului European

Nehammer promite o înăsprire a luptei împotriva imigrației, după victoria extremei drepte la europarlamentarele din Austria

O româncă s-a căsătorit cu un austriac pe care-l credea bogat. Însă bărbatul avea un secret negru, care a dus la o tragedie

A murit Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei

Partenerii noștri