Live

Burduja: Pentru foarte mulți români vor exista scăderi de prețuri la gaze și energie electrică, începând de luna viitoare

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Burduja. FOTO: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că foarte mulţi români vor vedea, de luna viitoare, scăderi ale preţurilor, mai ales la gaze, dar şi la energie electrică în cazul celor cu un plafon mai mare, de 1,3 lei pe KWh.

Acesta a fost întrebat într-o conferinţă despre posibilitatea ca plafoanele să fie din nou modificate.

„În acest moment nu. Evaluăm efectele actului normativ pe care abia l-am adoptat şi care, aşa cum v-am spus, va duce la facturi scăzute pentru foarte mulţi români(...) Important este că preţurile în facturi sunt la fel sau scad. Pentru foarte mulţi români, mai ales la gaze, cu siguranţă vor exista scăderi pe care le vor constata de luna viitoare, iar la energie electrică mai ales pentru cei care au un plafon mai mare, cel de 1,3 lei pe KWh, care este peste plafonul pe care îl vedem în momentul ăsta pe piaţă”, a explicat Burduja, potrivit Agerpres. 

El a subliniat că un furnizor nu cumpără toată cantitatea de energie electrică de care are nevoie doar de pe piaţă, are şi contracte pe termen mai lung, are contracte bilaterale, are tot felul de alte aranjamente financiare care duc la un preţ mediu lunar.

Guvernul a adoptat, pe 28 martie, Ordonanţa pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori şi actualizează schema de sprijin pentru toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale, care va duce la scăderea preţurilor pentru următoarele 12 luni.

„Astăzi, Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei, modificări ale OUG 27 care vor duce la scăderea preţului cu care producătorii vând fără a fi supraimpozitaţi de la 450 lei/MWh la 400 lei/MWh pentru energie electrică, respectiv de la 150 lei/MWh la 120 lei/MWh pentru gaze naturale. Aceste valori au fost stabilite în urma unor analize minuţioase ale pieţelor de energie şi în urma consultărilor cu toţi actorii din sector”, se menţiona într-un comunicat al ministerului.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

Planul pentru Bucureștiul sigur

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja la Primăria Capitalei: Este un om tânăr, a scris și o carte

Ministerul Energiei anunță că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%

Partenerii noștri