Live

CCR discută pe 26 martie iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

Data publicării:

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 26 martie iniţiativa legislativă a USR de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice, au precizat luni, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Foto: INQUAM_Octav Ganea

Pe 12 februarie, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice „Fără penali în funcţii publice” au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.

„După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească «Fără penali în funcţii publice». Nota informativă prin care secretarul general a comunicat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un număr fals al semnăturilor m-a determinat să asist la întocmirea procesului-verbal de predare-primire, pentru a mă asigura că nu lipseşte absolut nicio semnătură. Nu credeam că va fi nevoie, dar în aceste condiţii nu ne-am putut baza pe buna credinţă a persoanelor implicate. Astăzi însă am reuşit să bifăm încă un pas care să ducă iniţiativa mai aproape de declanşarea referendumului”, preciza preşedintele grupului de iniţiativă, avocatul Mihai Badea.

USR susţinea că, „la comanda politică a lui Liviu Dragnea”, angajaţii Secretariatului General au trecut în nota informativă care urma să fie trimisă Curţii Constituţionale un număr de 591.097 de semnături, deşi Uniunea a depus în Parlament 931.249 de semnături, dintre care 825.624 validate de primării.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Tuță, PNL Sector 1: Drulă să explice de ce o mai susține pe Armand, trimisă în judecată pentru infracțiuni cu fonduri europene

Pesediștii cer USR să o excludă pe Clotilde Armand din partid: Are toate atributele penalului în funcţii publice

Drulă acuză „dosare fake” și „hărțuieli politice” după ce Clotilde Armand a fost trimisă în judecată

USR susține că a reuşit să scoată din noul Cod Silvic prevederi care ar fi distrus iremediabil pădurile din România

Partenerii noștri