Live

Cioloş a semnat iniţiativa USR: Când ai probleme penale, ar trebui să-ți fie jenă să ceri voturi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Platforma România 100

Fostul premier Dacian Cioloş a semnat luni, în Piaţa Univeristăţii din Capitală, iniţiativa cetăţenească a USR - "Fără penali în funcţii publice". Cioloş a afirmat că „sună aproape curios să spui într-o ţară europeană că trebuie să semnezi o petiţie ca să ceri oameni cinstiţi în funcţii publice”, susţinând că, dacă ai probleme penale, chiar dacă ai fost votat, „ar trebui să îţi fie jenă şi să îţi fie ruşine să ceri voturile acelea”.

Foto: Platforma România 100

„Sună aproape curios să spui într-o ţară europeană că trebuie să semnezi o petiţie ca să ceri oameni cinstiţi în funcţii publice. În foarte multe ţări civilizate asta ţine de bunul simţ, în primul rând. E firesc să vrei ca banii tăi să fie gestionaţi nu doar de oameni competenţi, dar în primul rând de oameni cinstiţi. Cred că noi avem să spunem sus şi tare lucrul ăsta. Pentru mulţi dintre cei care ne conduc nu e atât de clar că, atunci când ai probleme penale, nu prea ai ce căuta în funcţii publice, chiar dacă ai în spate nişte voturi, ar trebui să îţi fie jenă şi să îţi fie ruşine să ceri voturile acelea. Asta nu are nimic de-a face cu drepturile cetăţeneşti, inclusiv cu drepturile celor cu prezumţia de nevinovăţie sau cu lucrurile celor care sunt doar urmăriţi penal şi nu condamnaţi. Dar aici vorbim de cei care sunt deja condamnaţi penal şi care în continuare, unii dintre ei au pretenţia să voteze legi, să administreze bugete publice în numele cetăţenilor”, a spus Dacian Cioloş, în Piaţa Univeristăţii, potrivit News.ro.

El a mai afirmat că este important ca iniţiativa USR de modificare a Constituţiei să meargă mai departe, astfel că va fi mai uşor pentru politicieni să promoveze ulterior legi cu privire la o administraţie curată şi un mediu politic curat.

„E imporant să mergem până la capăt cu acest proiect, pentru că, dacă vom avea în spate mulţi români care să susţină această idee, apoi e mult mai uşor şi legitim pentru politicienii din Parlament care doresc să promoveze legi în această direcţia - pentru a avea o administraţie curată, un mediu politic curat”, a mai spus fostul premier.

Obiectivul USR este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsa închisorii să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat.

Pentru ca proiectul de lege să ajungă în Parlament sunt necesare cel puţin 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele tării, iar USR s-a angajat să sprijine acest demers prin intermediul filialelor sale teritoriale.

Duminică, liderul USR, Dan Barna, declara că până în prezent au fost strânse aproximativ 340.000 de semnături din cele 500.000 necesare.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tinerii pe care nu avem voie să îi dezamăgim

Mamele minore care au minim 16 ani pot primi alocația pentru copil și pot decide pentru ele în relația cu statul - proiect adoptat

George Tuță, PNL Sector 1: Drulă să explice de ce o mai susține pe Armand, trimisă în judecată pentru infracțiuni cu fonduri europene

Pesediștii cer USR să o excludă pe Clotilde Armand din partid: Are toate atributele penalului în funcţii publice

Partenerii noștri