Live

Cîțu cere demiterea directorului CFR: Dacă lucra la Guvern, acum era acasă. Cătălin Drulă îi ia apărarea: Nu a dormit toată noaptea

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos

Premierul Florin Cîțu a scris un mesaj, pe Facebook, adresat ministrului Transporturilor, în care îi sugerează că directorul CFR, Ovidiu Vizante. ar trebui demis. „Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris premierul. Mesajul premierului vine după reacția nervoasă a directorului CFR care a fost întrebat despre situația unor copii blocați 8 ore într-un tren, în câmp.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.

„Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. (...) Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren. (...) Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?” a declarat Ovidiu Vizante.

Întrebat dacă au primit călătorii măcar apă cât au stat în câmp, directorul CFR a răspuns: „Vor primi când ajung la București”.

Ministrul Transporturilor îl apără pe Vizante. Cătălin Drulă a spus la Antena 3 că Ovidiu Vizante nu a dormit toată noaptea și a lucrat pentru a găsi soluții în vederea remedierii situației.

Directorul CFR Călători, despre reacția iritată: „A fost un moment de lipsă de concentrare”

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, susține că reacția din această dimineață a fost pe fondul „oboselii acumulate”.

„A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, explică directorul CFR Călători.

Acesta precizează că compania a depus și depune toate eforturile pentru a depăși dificultățile survenite cât mai rapid.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul a aprobat un memorandum care modifică Acordul cu Republica Moldova cu privire la cooperarea în domeniul militar

Ciolacu dă asigurări că toate pensiile vor fi primite înainte de Paște și că în buget sunt prinși și banii pentru pensiile recalculate

România trimite un nou pachet de ajutor umanitar în valoare de milioane de lei în Fâșia Gaza

Pedro Sanchez a decis să nu demisioneze. Zeci de mii de spanioli i-au cerut, în stradă, să nu plece din funcția de prim-ministru

Partenerii noștri