Live

De Ziua Națională, Liviu Pop a transmis „La mulți ani!” românilor educați

Data publicării:

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, aflat, vineri, la ceremoniile organizate de Ziua Naţională la Alba Iulia, le-a transmis „La mulţi ani tuturor românilor educaţi”. El a mai spus că e mândru că este român, „chiar dacă unii care au uitat de această ţară încearcă să ne spună că nu mai avem o Românie puternică”.

Foto: News.ro

„Mă bucur în primul rând că am ajuns la Alba Iulia. La mulţi ani tuturor românilor, indiferent unde se află ei astăzi! La mulţi ani tuturor românilor educaţi! Dumnezeu să ne ajute ca anul viitor la 100 de ani să fim mai buni şi mai înţelepţi”, a spus Liviu Pop, la ceremoniile de la Alba Iulia.

Întrebat cum ar trebui să sărbătorim în 2018 anul Centenar, Liviu Pop a răspuns că românii ar trebui să sărbătorească cu mult optimism, cu încredere, cu credinţă în Dumnezeu astfel încât să arate România după 100 de ani este o Românie puternică.

„Cu mult optimism, cu încredere, cu credinţă în Dumnezeu şi în felul acesta reuşim împreună să arătăm întregii lumi că România după 100 de ani este o Românie puternică. Eu sunt mândru că sunt român, chiar dacă unii care au uitat de această ţară încearcă să ne spună că nu mai avem o Românie puternică. Suntem o Românie puternică şi putem dovedi şi în anul Centenarului că suntem şi mai puternici”, a mai spus Pop.

Mii de oameni au participat, vineri, la Alba iulia la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, printre participanţii aflându-se şi ministrul Educaţiie Liviu Pop, ministrul Agriculturii Petre Daea şi ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Programul cuprinde ceremonii festive, o paradă militară, concerte în aer liber de muzică uşoară şi populară, dar şi o masă populară la care se vor servi gratuit peste 12.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi varză cu ciolan. Organizarea manifestărilor a costat aproximativ 650.000 de lei, bani care sunt alocaţi de Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministru Cristian Adomniţei scapă de închisoare în dosarul „Albumul”. Fostul președinte al CJ Iași a fost achitat

Ministrul educației: Dacă autorităţile locale se mobilizează, cred că în acest an vom rezolva problema şcolilor cu WC în curte

Ligia Deca face bilanțul anului 2022-2023, ca ministru al Educației: „Cea mai provocatoare perioadă a vieţii mele”

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită în Cipru cu dansuri și cântece folclorice

Partenerii noștri